Solicitările zilnice pentru înmatricularea mașinilor au crescut de 6 ori, în Neamț


Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), începând cu data de 1 februarie a.c.., a avut o creştere semnificativă a activităţilor desfăşurate de salariaţii serviciului, în urma modificărilor legislative prevăzute în Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în primele cinci zile lucrătoare ale lunii februarie au fost primite şi soluţionate cereri pentru:
– înmatriculări autovehicule – 1510
– atribuire numere provizorii – 296
– eliberare permise de conducere – 742, din care: 496 reînnoire, 28 preschimbare permis conducere străin, 180 examen, 25 modificări de date, 4 preschimbare permis conducere model vechi.

După cum estimasem anterior, a avut loc o creștere semnificativă a numărului de solicitări, după data de 1 februarie, îndeosebi la înmatriculări de autovehicule. Astfel, faţă de o zi normală de lucru înainte de apariţia legii, când se primeau şi soluţionau cereri pentru înmatricularea a aproximativ  50 de autovehicule, în prima săptămână din luna februarie,  solicitările zilnice au crescut de 6 ori. Şi la celelalte servicii a avut loc o creştere a solicitărilor, dar mai mică, de circa  20% a declarat prefectul Niculina Dobrilă.

D.M.B.
PUBLICITATE