În urma unei acțiuni organizate de Poliția municipiului Piatra Neamţ în Piața Haralambie, în data de 26.06.2016, au fost confiscate 69 de pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
Conform IPJ Neamț, acestea au fost găsite în standurile a două femei de 34 și 58 de ani, din Piatra Neamț și Săvinești. Acestea nu putut prezentat documentele de provenienţă a mărfii, fapt pentru care sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006.
Polițiștii au confiscat cele 1380 de țigarete și continuă astfel de acțiuni pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicite.
Dan Mihail B.