Crima din Piatra-Neamț: Imagini video cu fata și bărbatul, cu câteva ore înainte de tragedie

Au aparut imagini video înainte de crima ce a avut loc în noaptea de luni spre marți în Piatra-Neamț.

Atât fata de 16 ani cât și barbatul pe care l-a înjunghiat mortal au fost filmați, luni, în jurul orei 20:00, în interiorul unui local din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit surselor noastre este vorba despre un local aflat pe strada Mihai Eminescu, la aproximativ 300 de metri de blocul în care locuia individul.

Bărbatul s-ar fi dus cu adolescenta pentru a o angaja la bucătărie, iar el voia să se angajeze șofer pe o mașină de livrări.

N-au reușit să-și găsească un loc de muncă acolo și urmau, a doua zi, să meargă la o alimentară din zonă pentru a încerca și acolo să se angajeze.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum cei doi se află în restaurant, apoi bărbatul pleacă (cel mai probabil să poarte discuţii cu reprezentanţii localului), în timp ce fata rămâne singură pe un scaun și în faţa barului.

Apoi, cei doi apar împreună, fata stând pe un scaun, la o masă, cu telefonul în mână, în timp ce bărbatul (cel cu şapca) se apropie de ea și încep să discute, după care pleacă împreună.

Fata de 16 ani care l-a ucis pe cel care ar fi sechestrat-o și ar fi încercat să o violeze, va fi cercetată în libertate, ne-au declarat surse judiciare.

În acest moment minora se află într-o stare bună, internată într-un centru al DGASPC Neamț, unde va rămâne mai multe zile.

La acest moment ea primește servicii de suport emoțional, după care va fi consiliată și expertizată psihiatric.

Reamintim că totul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01:00, când un apel la „112” anunța o crimă într-un bloc situat în centrul municipiului Piatra-Neamț, vizavi de Muzeul de Istorie.

Fata este cea care a anunțat autoritățile despre fapta comisă, spunând că a fost sechestrată și la un pas de a fi violată.

În vârstă de 16 ani, Alexandra își căuta un loc de muncă. Plecase de acasă de aproximativ o săptămână, dar a fost găsită ulterior și adusă la domiciliu.

Potrivit Poliției Române, „Minora a plecat de acasă, la data de 11 august 2021.

I.P.J. Neamț a fost sesizat de către familie, cu privire la dispariție, la data de 13 august 2021.

La aproximativ două ore de la sesizarea dispariției, polițiștii au găsit-o pe minoră și au încredințat-o familiei, context în care au fost întocmite documente legale în acest sens.

Ulterior momentului încredințării minorei de către polițiști, familiei acesteia, nu au mai existat alte sesizări cu privire la dispariția minorei.”

Se pare că după această întâmplare fata a plecat, din nou, la o verișoară, iar părinții nu au mai anunțat Poliția.

Adolescenta a luat legătura cu Lucian, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Brașov, care locuia în chirie într-un apartament de pe strada Mihai Eminescu din Piatra-Neamț (vizavi de Muzeul de Istorie).

Acesta i-ar fi promis un loc de muncă iar fata s-a dus la el acasă.

Potrivit unor surse, la un moment dat, bărbatul ar fi încercat să o abuzeze sexual, iar adolescenta a încercat să fugă, dar ușa de la intrare în apartament era încuiată.

Atunci a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe individ de mai multe ori, după care a sunat la „112”.

„Pentru identificarea în cel mai scurt timp a persoanei care a sunat la 112, la nivelul IPJ Neamț s-a constituit o echipă complexă formată din polițiști de Investigații Criminale, politiști de Ordine Publică și luptători SAS.

Deoarece persoana se afla în stare de șoc și nu putea oferi detalii concrete cu privire la locația în care aceasta se află, polițiștii au intervenit pe două locații aflate la același etaj.” – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Când au intrat în casă, echipele de intervenție au găsit bărbatul în vârsta de 41 de ani, întins pe jos, în hol, într-o baltă de sânge (cu plăgi la nivelul toracelui), iar într-una dintre camere se afla fata care sunase la 112.

PUBLICITATE