Trupul fetei de 16 ani, care s-a aruncat de pe un pod pietonal în apele râului Moldova, a fost găsit.
Trupul persoanei înecate a fost găsit, astăzi, de câteva persoane care se aflau în zonă.
Reamintim că joi seară, în jurul orei 22:00, pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană s-a aruncat de pe un pod pietonal, din localitatea Cotu Vameș, în apele râului Moldova.
Pompierii, cu ajutorul unei bărci, au căutat în apele râului Moldova persoana, până la ora 1:00 după care au reînceput căutările vineri și sâmbătă.
Potrivit surselor noastre, este vorba despre o fată în vârstă de 16 ani, din Roman.
Pe fondul unor certuri cu prietenul, minora l-ar fi sunat și i-ar fi comunicat că dacă nu va veni unde se află ea, se va arunca. Când a ajuns băiatul, deja era prea târziu.
Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).