Incendiu la o fabrică de mobilă din Piatra-Neamț

Azi-noapte, în jurul orei 00:00, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o hală a unui operator economic, producător de mobilă din municipiul Piatra-Neamț (strada Muncii).

Incendiul a fost anunțat de un paznic de la un operator economic din vecinătate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere, o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD.

La ajungerea forțelor de intervenție s-a constatat că hală era inundată cu fum, iar în zona compartimentului vopsire – lăcuire incendiul se manifesta cu flacără deschisă.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul și au evacuat fumul cu ajutorul echipamentelor specifice.

Au ars resturi de materiale rezultate în urma procesului de lăcuire, recipienți cu lacuri, 10 mp dintr-un perete,  20 mp tavan și alte bunuri marteriale.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind autoaprinderea. Nu au fost victime.

PUBLICITATE