Povestea tristă a unui medic infecționist care ar fi trebuit să lucreze la Spitalul Județean Neamț

Caz revoltător în sistemul medical din România. Un medic infecționist nu poate lucra la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț, acum când e nevoie mai mult decât oricând, din cauza unei legi care încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Pe scurt, vorbim despre cazul unei tinere medic specialist boli infecțioase din Iasi (dr. Palade Roxana-Camelia, 32 de ani), care lucrează în prima linie tratând pacienții de Covid-19 în cadrul Spitalului Județean din Focșani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La acest spital lucrează din urmă cu 7 ani, când a câştigat postul prin concurs. De acum 7 ani, lucrurile s-au mai schimbat în viaţa medicului. Între timp s-a căsătorit şi are şi un băieţel.

Pentru a fi mai aproape de familie, care se află în județul Iași (soțul și un copil în vârstă de 5 ani, ambii suferind de diabet insulino-dependenți, copilul fiind încadrat și în grad grav de handicap) a susținut recent și a promovat un concurs organizat de Spitalul Judetean de Urgență din Piatra-Neamt (în data de 17.03.2021), pentru a munci acolo pe același post de medic specialist infecționist, tot în prima linie.

Astfel, medicul trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp la spitalul din Piatra-Neamț pentru a-și lua în primire postul câștigat prin concurs, însă conducerea spitalului din Focșani refuză efectiv să accepte plecarea (prin încetare contract cu acordul partilor, conform art.55, lit.b) din Codul muncii, pastrând totuși un termen rezonabil echivalent preavizului respectiv 15.04.2021), forțând-o practic să lucreze în cadrul spitalului respectiv prin invocarea lipsei personalului medical, în timp ce doamna dr. Palade nu poate nici să-și dea demisia, având în vedere prevederile art.30 din Legea 55/2020, prin care termenul de preaviz este suspendat pe perioada Stării de Alertă.

„Nu o lasă cei de la Focșani. Am trimis scrisori către DSU, l-am sunat și pe domnul Arafat. Doecamdată cei de la Focșani o amenință pe doamna doctor că nu-i închid cartea de muncă și o bagă în comisia disciplinară.” – ne-au declarat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț.

Pentru a-şi rezolva problema de a fi alături de familie şi a învinge ticăloșia celor de la Focşani şi imbecilitatea unei legi, medicul Roxana Palade are mai multe posibilităţi legale.

Dar fiecare dintre ele ar însemna ca pacienţii să mai piardă încă un medic de specialitate.

Tot ceea ce medicul își dorește este ca să se poata prezenta cât mai curând la noul loc de muncă (Piatra-Neamț), pentru a începe munca (unde ar trebui să se prezinte în termen de 15 zile calendaristice pentru încheierea noului contract de muncă)

PUBLICITATE