Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 15 persoane, printre care și un fost consilier local din județul Neamț
SCRIPCARU BOGDAN CONSTANTIN – fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Poiana Teiului, Județul Neamț
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea mandatului de consilier local 2016-2020, în urma solicitării formulate de tatăl său, persoana evaluată a inițiat proiectul de Hotărâre a Consiliului Local Poiana Teiului, și a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii, privind acordarea unui ajutor în cuantum de 1000 lei, în vederea realizării unui eveniment cultural.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și cu dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, dispoziții legale în vigoare pentru perioada supusă evaluării.
PUBLICITATE