METEO: Cum va fi VREMEA până pe 4 octombrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 21 SEPTEMBRIE – 4 OCTOMBRIE 2020

MOLDOVA

Vremea va fi caldă până în jurul datei de 26 septembrie, chiar călduroasă în sudul regiunii, cu o medie regională a valorilor maxime cuprinsă între 26 și 29 de grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

După această dată este prognozată o răcire semnificativă, astfel la finalul lunii septembrie, se vor atinge maxime în jur de 18 grade.

În primele zile din octombrie temperaturile maxime vor fi ușor mai ridicate, spre o medie de 20…22 de grade.

Valorile minime de temperatură vor fi în jur de 10 grade în primele zile, însă ulterior vor fi mai ridicate, iar la finalul primei săptămâni, media acestora va atinge 14…15 grade, cu mult peste regimul multianual.

În a doua săptămână scăderea de temperatură se va resimți și în regimul nocturn, astfel media regională a minimelor va ajunge la 9…10 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 26 – 29 septembrie, când și cantitățile de apă vor fi izolat mai însemnate.

LA MUNTE

În perioada 21-26 septembrie valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, cu maxime la nivelul zonei între 16 și 18 grade și minime tot mai ridicate, ce se vor apropia de 10 grade.

Vremea se va răci după acest interval, iar pentru finalul lunii sunt prognozate maxime, în medie de 10 grade și minime de 2…4 grade.

În primele zile ale lunii octombrie se întrevede un proces de încălzire, ce va însemna o creștere a valorilor maxime spre 14 grade și minime în medie de 4…6 grade.

După 23 septembrie se vor semnala ploi, pe arii mai extinse în perioada 26 – 29 septembrie când și cantitățile de apă vor fi local însemnate cantitativ.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE