O primărie din județul Neamț acordă ajutor financiar pentru plata bonelor

Primăria Municipiului Roman își propune să acorde un ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, în ședința Consiliului Local care va avea loc joi, 26 mai.

Ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă se acordă persoanelor care au în
întreținere copii de vârstă preșcolară, ale caror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie și care se află în una dintre următoarele situații:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

a) este părintele la care copilul locuiește în mod statornic;
b) are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;
c) este persoana desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților,
conform prevederilor art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea
drepturilor copilului, repubicătă, cu modificările și completările ulterioare.

Ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă se acordă lunar pentru fiecare copil de vârstă preșcolară care nu este înscris la creșă/grădiniță sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/ grădiniță ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță, în funcție de nivelul venitului net lunar pe membru de familie determinat de media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimile 6 (șase) luni anterioare solicitării dreptului la acest ajutor financiar, astfel:

a) până la 2.100 lei – 710 lei;
b) de la 2.101 lei până la 2.500 lei – 550 lei;
c) de la 2.501 lei până la 3.000 lei – 390 lei;
d) de la 3.001 lei până la 3.500 lei – 250 lei.

Pentru a putea beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, persoanele  trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie cetățean român, cetățean al altui stat sau apatrid cu domiciliul în municipiul Roman;
b) sunt angajate cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcție de demnitate pubică sau asimilată;                                                                                    c) sunt șomeri indemnizați sau sunt înregistrate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă și nu au refuzat maxim două oferte de muncă din partea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, se arată în proiectul de Hotărâre.

PUBLICITATE