NEAMȚ: Angajații unui spital din Neamț, chemați de primar la mitingul PSD. „Meniul”, 10 lei

Un medic de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, din județul Neamț, spune că managerul spitalului a cerut ca 40 de angajați să participe la mitingul PSD din 9 mai, zi normală de lucru, în care tot personalul medical ar trebui să se ocupe de pacienți. – notează presa centrală

PSD serbează Ziua Europei, pe 9 mai, cu un spectacol folcloric în aer liber, la Iaşi, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului, în frunte cu Liviu Dragnea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Într-o scrisoare pentru Republica.ro, un medic al Spitalului din Bisericani susține că ”Luni dimineață, a fost trimisă o angajată a spitalului de către manager, ca reprezentant al primarului, să transmită în diferitele structuri din spital că 40 de oameni să se prezinte la mitingul de pe 9 mai al PSD, ceea ce mi s-a părut revoltător mai ales că oamenii se simt intimidați”.

Primarul Ion Rotaru, edilul comunei Alexandru cel Bun, a declarat că va furniza partidului două autocare cu 100 de persoane și că dintre aceștia 15 vor fi angajați ai spitalului, dar nu e vorba despre niciun medic iar angajații nu vor fi în timpul serviciului.

Este vorba despre angajați ai Spitalului, nu de medici. Una-două asistente și din personalul angajat, administrativ. Cine vrea să meargă, nu i-am obligat. Se plimbă, le dai o gustare, o bere, le convine să meargă. 

Vom plăti exact cum plătește și PNL-ul la mitingul de joi seara de la Piatra-Neamț, de sâmbătă de la Iași și de sâmbăta viitoare de la București. Tot la fel, cum plătesc ei plătim și noi. E vorba despre 10 lei ca să le dau o gustare și o bere sau o apă minerală. Avem banii din cotizația membrilor de partid. Sunt 1500 de membri, numai 1 leu dacă luăm de la fiecare, cotizația, avem cu ce plăti tot.

De la spitalul din Bisericani au vrut să meargă 30 de angajați dar am ales doar 15. Din cei care știu să vorbească. Dacă vine un reporter și îi întreabă ceva să știe să lege două vorbe. Nu este niciun medic. Sunt două asistente și oameni din administrație. Nu vor fi în timpul serviciului. – a declarat pentru stiri-neamt.ro primarul comunei Alexandru cel Bun, Ion Rotaru.

PUBLICITATE