NEAMȚ: Bătrânul care i-a furat pe polițiști, reținut. Riscă să stea după gratii

Bărbatul de 69 de ani, care a furat trusa criminalistică a unor polițiști, în timp ce aceștia cercetau un eveniment rutier (vezi articolul AICI), a fost reținut și riscă să stea 30 de zile după gratii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 5 februarie, în jurul orei 11:00, polițiștii Biroului Rutier Roman împreună cu un tehnician criminalist au fost solicitați pentru cercetarea un eveniment rutier produs la intersecţia străzilor bulevardul Republicii cu strada Păcii, din Roman.

În timpul desfășurării cercetării la faţa locului, un bărbat de 69 ani din Roman, aflat în trecere, a sustras trusa criminalistică. Acesta a fost depistat în timp ce se îndepărta de locul evenimentului, pe strada Păcii, având asupra sa trusa.

Bărbatul, surprins în flagrant de poliţişti, a fost condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor, iar în urma audierilor a fost reţinut pentru 24 ore și introdus în arestul I.P.J. Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Astăzi, 6 februarie, va fi prezentat de polițiști la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa video: Roman TV
PUBLICITATE