9 Decembrie – Ziua Internaţională de Luptă împotriva Corupţiei

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2003, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit data de 9 decembrie drept Ziua Internaţională Anticorupţie, prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cu această ocazie, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamentul de a continua eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului ministerului. Înţelegând implicaţiile negative ale corupţiei, D.G.A. îşi asumă pe deplin misiunea încredinţată. Direcţia Generală Anticorupţie promovează, în activitatea pe care o desfăşoară, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, urmărind îndepărtarea vulnerabilităţilor şi factorilor de risc în vederea oferirii de către personalul M.A.I. a unui serviciu public de calitate, neviciat de fapte de corupţie.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte. În acest sens, Direcţia Generală Anticorupţie doreşte atragerea cetăţenilor români şi a funcţionarilor oneşti din M.A.I. în lupta cu acest flagel. Campaniile de conştientizare anticorupţie, iniţiate de D.G.A., au avut drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea de fapte de corupţie. În acelaşi timp, s-a dorit responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor M.A.I., în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui lucrător M.A.I. în fapte de corupţie

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa asupra faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”. Totodată, rugăm cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să ne sesizeze ori de câte ori este nevoie la linia verde anticorupţie 0800.806.806 sau la numărul de telefon al Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamț, 0233234408 sau prin e-mail: [email protected] şi [email protected].

În vederea încurajării integrităţii, precum şi pentru evitarea unui comportament birocratic corupt, Direcţia Generală Anticorupţie a realizat un Ghid de informare pentru cetăţeni în relaţia cu structurile M.A.I., ghid ce pune la dispoziţia cetăţenilor, într-o formă centralizată, informaţii de ordin legislativ şi instituţional.

Elaborarea acestui material vine în întâmpinarea nevoii cetăţenilor de a fi informaţi cu privire la acţiunile şi autorităţile statului, urmărind facilitarea accesului la informaţie, creşterea gradului de încredere şi reducerea corupţiei birocratice şi administrative.

Ghidul are 161 de pagini şi cuprinde informaţii utile pentru cetăţeni în vederea obţinerii de documente ce sunt eliberate de fiecare structură din cadrul MAI, prezentarea infracţiunilor de corupţie, documentele necesare în vederea eliberării unui act administrativ specific fiecărei structuri, taxele aferente şi modalităţile de plată, termene de eliberare etc., precum şi promovarea, pe fiecare pagină, a liniei telefonice gratuite a D.G.A. – 0800.806.806.

Materialul a fost tipărit cu sprijinul Centrului de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale – CENTRAS în 6.000 de exemplare, ce vor fi diseminate la nivel teritorial de către structurile judeţene anticorupţie.

Pe site-ul de internet al Direcţiei Generale Anticorupţie, există şi o variantă electronică extinsă a acestui Ghid care cuprinde, pe lângă informaţiile din varianta print, şi modele de formulare, specimene de documente etc..

La data de 9 Decembrie 2015, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț și cu voluntarii din cadrul ONG-ului “Consiliul Local al Tinerilor Piatra Neam’”, va fi organizată și desfășurată ediția a 3-a din Campania CALC-O ÎN PICIOARE!. Locația aleasă anul acesta a fost sediul (clădirea Mall de lângă Piața Centrală a mun. Piatra Neamț) unde își desfășoară activitatea cele 2 servicii pulice comunitare: Evidența Persoanei și Regim Permise și Înmatriculări Auto. În urma discuțiilor purtate cu șefii celor două instituții, activitatea a fost considerată de bun augur, atât pentru personalul propriu, cît și pentru publicul larg. Astfel, la primele ore ale dimineții, ofițerii DGA vor fi prezenți la structurile menționate mai sus și vor disemina materiale de informare cu conținut preventiv către publicul larg.

PUBLICITATE