8 tineri reținuți după un scandal pe o stradă din Neamț (FOTO)

Opt tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce au fost implicați într-un scandal pe un drum public din localitatea Săbăoani.

Incidentul a avut loc în noaptea de 15 spre 16 iulie, în jurul orei 3:30. Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe un drum public din localitatea Săbăoani are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane.

„În urma investigațiilor desfășurate cu operativitate de polițiști, persoanele în cauză au fost identificate și depistate de polițiști, care le-au condus la sediul poliției pentru audieri.

În urma documentării activitații infracționale, față de 8 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, a fost dispusă  măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Astăzi, cei opt urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE