730 de persoane legitimate, nicio amendă

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au  desfășurat acțiuni informativ-preventive, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Au fost organizate 4 acțiuni punctuale, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul acțiunilor din ultimele 24 de ore, poliţiştii au verificat peste 420 obiective de interes, fiind legitimate peste 730 de persoane. Totodată au fost verificate 20 de mijloace de transport persoane.

În cursul acțiunilor desfășurate de polițiști nu au fost constatate abateri pentru nerespectarea măsurilor de protecție individual și a celor privind carantina/izoloarea.

Poliţiştii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a informa cetățenii despre măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2 și pentru a verifica modul în care acestea sunt respectate.

PUBLICITATE