500 de pliante pentru a combate cerşetoria la Piatra-Neamț

Polițiștii locali și reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Piatra-Neamț au împărțit 500 de pliante pentru într-o campanie de informare pentru a determina cetățenii să nu mai ofere bani persoanelor care apelează la mila publică.

„Campania, intitulată ”Spune NU cerșetoriei!” a fost inițiată și organizată de Direcța de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Piatra Neamț și s-a desfășurat pe parcursul zilei de 05 octombrie 2023, în zona centrelor comerciale și a mai multor supermarketuri din Piatra Neamț.” – anunță Poliția Locală

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Echipe mixte, formate din polițiști locali și reprezentanți ai DAS Piatra-Neamț au împărțit 500 de pliante ce conțineau recomandări pentru a convinge cetățenii să nu mai ofere bani cerșetorilor, mai ales în cazul celor apți de muncă.

„Atât polițiștii locali cât și reprezentanții Direcției de Asistență Socială au explicat trecătorilor sau celor aflați la cumpărături, că fenomenul cerșetoriei nu poate fi limitat, decât dacă toată lumea ar înțelege că în momentul în care ajută o persoană care apelează la mila publică, nu face decât să întrețină o încălcare repetată a legii. 

În cadrul acțiunii, 16 persoane au fost depistate că apelau la mila publică, acestea fiind sancționate contravențional cu avertisment, pentru încălcarea Legii 61/1991, art. 2, pct. 3. Mai mult, o persoană fără adăpost cunoscută fiind cu afecțiuni psihice și consumatoare de alcool, a fost internată în Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Cerșetoria reprezintă primul pas către infracționalitate și delincvență, iar de la mâna întinsă până la furturi și tâlhării nu este decât un singur pas!

Așadar, SPUNE NU CERȘETORIEI!” – mai transmite Poliția Locală

PUBLICITATE