410 sesizări la 112 soluționate de Poliția Neamț în perioada 24 – 26 decembrie

Ca în fiecare an, polițiștii nemțeni au fost la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică.
Măsurile adoptate şi suplimentarea forțelor de poliţie în această perioadă şi-au atins scopul, având în vedere că nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice, iar cetăţenii s-au bucurat în linişte de Sărbătoarea Naşterii Domnului.

În cadrul activităţilor desfăşurate în perioada 24-26.12.2015, poliţiştii au constatat 33 infracţiuni, majoritatea de natură judiciară, iar pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 246 de sancţiuni, în valoare de peste 80.000 de lei. Polițiștii rutieri au sancționat 44 de conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză în această perioadă, fiind reținute 3 permise de conducere iar alte 4 permise au fost reținute pentru conducerea sub influența alcoolului.

În perioada de referință, poliţiştii au intervenit și au soluționat 410 de sesizării prin sistemul unic de urgență 112, cu 10 mai puține decât aceeași perioadă a anului trecut, majoritatea reprezentând scandaluri.

PUBLICITATE
loading...