375 de șoferi prinși fără centură, într-o săptămână, la Neamț

În perioada 4-10 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au acționat, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru verificarea folosirii centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate.

În perioada de referință, polițiștii au urmărit respectarea normelor rutiere privind utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, precum și cele privind utilizarea căștilor de protecție omologate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în cadrul acțiunilor, polițiștii au verificat aproximativ 700 de autovehicule și au aplicat 394 de sancțiuni contravenționale, dintre care 375 de sancțiuni pentru nefolosirea centurii de siguranță de către adulți și 24 sancțiuni pentru nefolosirea centurii de siguranță de către copii/lipsa dispozitivelor de siguranță omologate.

Totodată, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale pentru folosirea telefoanelor mobile de conducătorii de autovehicule pe timpul deplasării pe drumurile publice.

PUBLICITATE