3 mai: Izvorul Tămăduirii. Tradiții și obiceiuri

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare celebrată anual de către Biserica Ortodoxă în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.

Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiției, un orb și-ar fi recăpătat vederea spălându-se pe ochi cu apa acestuia. Aici orbul ar fi ajuns călăuzit de viitorul (la acea vreme) împărat al Bizanțului Leon I (457 – 474) – căruia îi ceruse apă – împăratul la rândul lui călăuzit și îndemnat fiind de glasul Maicii Domnului. Ajuns mai târziu în scaunul împărătesc, Leon I a construit la locul respectiv o biserică din zid (actualul edificiu datează din 1835).

În această zi, în lăcașurile de cult după Liturghie, se face sfințirea aghesmei mici.

În unele locuri există credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli și duhuri rele pentru un an și se înzdrăvenesc.

Uneori se mai păstrează obiceiul preoților de a merge în aceasta zi la izvoarele de apă pentru a le sfinți și, a le proteja de secare sau de adăpostirea duhurilor rele în preajma lor.

De asemeni în unele zone prelații merg și fac stropirea caselor enoriașilor cu agheasma mică.

În tradiția populară, Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit.

Conform crestinortodox.ro, in aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit.

Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti.

Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.