29 de bătrâni riscă să ajungă în stradă la Roznov. Prefectul cere deblocarea situației

Cele 29 de persoane cazate în Căminul pentru Persoane Vârstnice Roznov riscă să ajungă în stradă din cauza nerespectării unor hotărâri de Consiliu Local și a legislației în vigoare.

„Am urmărit astăzi, în cadrul unei mese rotunde, la care au participat factori de decizie de la nivel local, să deblochez o situație deloc simplă, care se înregistrează la Căminul pentru Persoane Vârstnice Roznov.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acolo, din păcate, din cauza nerespectării unor hotărâri de Consiliu Local și a legislației în vigoare, conducerea Orașului Roznov a adus această unitate de protecție socială în faza de a i se bloca activitatea, prin retragerea licenței de funcționare a furnizorului de servicii sociale!” – a transmis prefectul de Neamț, Adrian Niță

Pentru a se evita o astfel de situație (având în vedere că în prezent sunt cazați 29 de beneficiari cu diverse probleme sociale și de sănătate și care riscă să ajungă în stradă, marea majoritate neavând aparținători) prefectul Adrian Niță a discutat cu conducerea administrației locale, a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț și cu reprezentanți ai grupurilor consilierilor locali din Roznov de la toate formațiunile politice, despre ceea ce trebuie urgent făcut, astfel încât la ședința de Consiliu Local din această după-amiază să se voteze cadrul legal în baza căruia să își desfășoare activitatea Căminul pentru Persoane Vârstnice și să se depășească orice sincopă actuală.

„Mizez pe maturitatea politică a celor din legislativul local și din Primărie și sper să pună interesul oamenilor în fața luptelor lor politice! Eu i-am îndemnat să dea dovadă de seriozitate, pentru că lucrurile nu sunt deloc simple la această unitate socială.” – a mai spus Adrian Niță

PUBLICITATE