Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit pe 30 noiembrie. Potrivit tradiţiei populare româneşti, noaptea de 29 spre 30 noiembrie este plină de tradiții și superstiții. Este noaptea în care se crede că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis.
Credința populară înșiruie multe tradiții, unele desprinse din sărbători mai vechi, precum Dionisiacele Câmpenești ale tracilor sau Saturnaliile romanilor.
Se spune ca, în această noapte, lupii se adună și pot să vorbeasca, iar cel care îi aude va muri. Ajunul de Sfântul Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut si nevăzut se ridică, aceasta fiind clipa prielnică pentru a obține informatii despre anul care vine. Este noaptea în care „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi, dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi cenuşa caldă e scoasă din sobă. Tot atunci se crede că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis. Pentru a fi feriţi de rele, din nicio casă nu trebuie să lipsească usturoiul.
Aceasta este o așa-zisă noapte magică, când pentru a se ține în cumpană răul, se recurge la diferite gesturi care au menirea de a proteja oamenii. Unul dintre acestea este faptul ca se unge cu usturoi pragul casei, ușile, geamurile și toate locurile pe unde spiritele rele ar putea intra în casă.
Poetul Vasile Alecsandri redă în poezia „Noaptea Sfântului Andrei, semnele evidente ale unui haos în mişcare, culminînd cu Noaptea strigoilor, o noapte de spaimă, cînd ordinea se deteriorează, spiritele morţilor ies din morminte şi se luptă la răscruci de drumuri cu strigoii vii.
Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor sicrie.
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrei!
Vântul suflă cu turbare!
A picat stejarul mare,
Cerul s-a întunecat!
Luna saltă-ngălbenită,
Printre nouri rătăcită,
Ca o luntre părăsită
Pe un ocean turbat.
Bufnele posomorâte,
În a lor cuiburi trezite,
Ţipă cu glas amorţit.
Lupii urlă împreună,
Cu ochi roşi ţintiţi la lună,
Câmpul geme, codrul sună,
Satan pe deal s-a ivit!
Iată-l! iată, Satan vine,
Răzbătând prin verzi lumini,
Pe-un fulger scânteietor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Şi Rusaliile pocite
Îl urmează ca un nor!
Sus, pe turnul fără cruce,
Duhul-rău zbierând se duce,
Şi tot turnul s-a clintit!
Miezul nopţii-n aer trece
Şi, lovind arama rece,
Ore negre douăsprezece
Bate-n clopotul dogit.
Strigoimea se-ndeseşte,
Horă mare învârteşte
Lângă turnul creştinesc.
Iar pe lângă alba lună
Nouri vineţi se adună,
Se-mpletesc într-o cunună
Şi împrejuru-i se-nvârtesc.
Voi, cu suflete curate,
Cu credinţi nestrămutate,
Oameni buni, femei, copii!
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrei!
Acum iată, pe mormânturi,
Clătinaţi, bătuţi de vânturi,
Toţi strigoii s-au lăsat.
Aşezaţi într-un rond mare,
Adânciţi în întristare,
Pe sicriu-şi fiecare
Oasele-şi a rezemat.
Unul zice: Eu în viaţă
Cu o mână îndrăzneaţă
Multe drepturi am răpit!
Răpit-am pâinea de hrană
Unei gingaşe orfană
Ce, pierdută şi sărmană,
În mizerie-a pierit!
Altul zice: Eu în lume
Am avut putere, nume,
Căci am fost stăpânitor!
Dar în oarba-mi lăcomie,
Pentru-o seacă avuţie,
Am împins în grea urgie
Pe sărmanul meu popor!
Altul zice: Eu în ţară
Fost-am o cumplită fiară,
Plină de amar venin!
Împotriva ţării mele
Făptuit-am multe rele,
Şi-am legat-o în lanţuri grele
Şi-am vândut-o la străin!
Foc şi ură-n veşnicie
Pe voi cadă, pe voi fie!
Strigă-atunci un glas ceresc.
Şi pe loc cad în morminte
Păcătoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc!