Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit pe 30 noiembrie. Astfel, noaptea de 29 spre 30 noiembrie este plină de tradiții și superstiții.
Este noaptea în care se crede că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit.
Credința populară înșiruie multe tradiții, unele desprinse din sărbători mai vechi, precum Dionisiacele Câmpenești ale tracilor sau Saturnaliile romanilor.
Se spune ca, în această noapte, lupii se adună și pot să vorbească, iar cel care îi aude va muri.
Ajunul de Sfântul Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut si nevăzut se ridică, aceasta fiind clipa prielnică pentru a obține informații despre anul care vine.
Este noaptea în care „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se crede că locuințele sunt păzite de strigoi, dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos și cenușa caldă e scoasă din sobă.
Tot atunci se crede că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis.
Pentru a fi feriţi de rele, din nicio casă nu trebuie să lipsească usturoiul.
Aceasta este o așa-zisă noapte magică, când pentru a se ține în cumpană răul, se recurge la diferite gesturi care au menirea de a proteja oamenii.
Unul dintre acestea este faptul ca se unge cu usturoi pragul casei, ușile, geamurile și toate locurile pe unde spiritele rele ar putea intra în casă.
SÂNTANDREI, ANUL NOU DACIC
Sărbătorile şi obiceiurile de la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie corespund, ca dată calendaristică, cu Dionisiacele Câmpeneşti ale tracilor şi Saturnaliile romanilor.
În această perioadă Părinţii Bisericii creştine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei care a propovăduit credinţa în Iisus la Dunăre şi Marea Neagră în primele decenii ale mileniului întâi al erei creştine.
Noua sărbătoare creştină s-a impus în conştiinţa credincioşilor împreună cu unele dintre atribuţiile zeului uzurpat, realitate confirmată de obiceiurile, actele rituale şi practicile magice din noaptea de 29/30 noiembrie.
Perioada calendaristică de trei săptămâni, deschisă de Filipii de Toamnă (14 noiembrie) şi închisă de Moş Nicolae (6 decembrie), care adună laolaltă numeroase sărbători, obiceiuri, acte rituale şi practici magice dedicate lupului, este identificată, pe criterii etnologice, cu Anul Nou dacic.
Unele dintre aceste tradiţii au migrat, de-a lungul secolelor, spre solstiţiul de iarnă, la Crăciunul şi Anul Nou contemporan, altele, adevărate relicve preistorice, precum zilele dedicate lupilor şi strigoilor, au rămas pe loc.
Spre deosebire de Anul Nou contemporan, unde apar Moş Ajun şi Moş Crăciun (24 şi 25 decembrie) care sugerează, prin vârsta înaintată, apropierea morţii şi a renaşterii timpului calendaristic după 365 sau 366 de zile, pe locul de celebrare a Anului Nou dacic apar alţi doi moşi, Moş Andrei (30 noiembrie) şi Moş Nicolae (6 decembrie).
Relatând informaţia lăsată de Strabon, conform căreia dacii se numeau dáoi, tradiţia consemnată de Hesychius că dáos era numele frigian al lupului şi că din rădăcina indo-europeană dháu (a strânge, a sugruma) au derivat Dáousdava, oraşul sau cetatea lupilor, numele unui oraş în Moesia Inferior (sudul Dunării).
Mircea Eliade este de părere că dacii se numeau ei înşişi lupi, „cei care sunt asemenea lupilor”. Motivele pentru care dacii şi-au ales ca totem lupul, şi nu un alt animal, de pildă pe cel mai puternic dintre ele, ursul, sunt susţinute de un bogat material etnografic.
NOAPTEA STRIGOILOR
Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi punerea în mişcare a haitelor de lupi sunt semne evidente de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic.
Ordinea se deteriorează neîncetat, astfel că pe 29/30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, se ajunge la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creaţiei; noapte de spaimă, întrucât spiritele morţilor ies din morminte şi, împreună cu strigoii vii, „care îşi părăsesc culcuşurile lor fără să aibă vreo ştiinţă despre aceasta” (Tudor Pamfile), se iau la bătaie pe la hotare, răspântii de drumuri şi prin alte locuri necurate.
Duelurile sângeroase cu limbile de la meliţe şi coasele furate din gospodăriile oamenilor se prelungesc până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifică, duhurile morţilor se întorc în morminte, iar sufletele strigoilor vii revin în trupurile şi paturile părăsite fără ştiinţa lor.
În anumite situaţii, strigoii se manifestau violent faţă de oamenii care nu-şi luau anumite măsuri de protecţie, în primul rând ungerea cu usturoi a corpului, uşilor şi ferestrelor.
Atmosfera devenea şi mai apăsătoare într-o importantă zi a lupului fixată de tradiţie pe data de 30 noiembrie, la Sântandrei.
Atunci lupul îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi devine mai sprinten, astfel că prada nu mai are scăpare.
Ca urmare, oamenii trebuiau să ia măsuri suplimentare de pază a vitelor şi să efectueze diverse practici magice de apărare împotriva lupilor.
Nici un alt moment al anului nu era atât de prielnic pentru transformarea oamenilor în pricolici, oameni cu înfăţişare de lupi sau câini, ca în ajunul şi în ziua de Sântandrei.
PRACTICI POPULARE ROMÂNEŞTI – BOCETUL ANDREIULUI
La cei vechi, moartea şi renaşterea divinităţii adorate era substituită ritual de un sacrificiu (pom, animal, pasăre, om şi chiar a unui obiect însufleţit simbolic).
Un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creştine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la românii din Transnistria: Bocetul Andreiului.
Fetele, după confecţionarea unei păpuşi din cârpe, numită Andreiu, substitut al anului vechi, o aşezau pe laviţă (pat) ca pe un mort şi o jeleau.
Este posibil ca una dintre tradiţiile care a migrat din toamnă, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstiţiul de iarnă, să fi fost sacrificiul porcului.
De altfel, unul dintre numele purtate de lup în zilele lui de celebrare, gădineţ, în special la Filipi, când începe împerecherea pentru înmulţire, este de porc tânăr, numit popular şi godin, godineţ, gădineţ.