28 FEBRUARIE – ZIUA PROTECŢIEI CIVILE DIN ROMÂNIA
– 86 de ani de la înființarea Protecţiei Civile în România –
-
SCURT ISTORIC
Experienţa războaielor, îndeosebi a primului război mondial, a arătat că apărarea activă nu asigura protecţia populaţiei civile şi funcţionarea administraţiei. Cercetările ştiinţifice din deceniile doi şi trei ale secolului XX au determinat Marele Stat Major al Armatei României să înfiinţeze structuri în domeniul apărării populaţiei şi bunurilor materiale în situaţii de război.
La 28 februarie 1933, prin Înaltul decret regal nr. 468, se aprobă „Regulamentul de funcţionare a apărării pasive contra atacurilor aeriene”. Aceasta este data de naştere a protecţiei civile din România, desprinsă din apărarea activă, militară.
Agravarea situaţiei internaţionale a determinat o asiduă preocupare a structurilor nou create pentru a institui măsuri eficiente care să permită limitarea şi înlăturarea efectelor bombardamentelor din aer, Parlamentul ţării adoptând, în anul 1939, Legea pentru apărarea antiaeriană activă şi pasivă.
Prin acest act normativ s-au înfiinţat centre de instrucţie de apărare pasivă la ministerele Aerului şi Marinei, Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Educaţiei Naţionale, Sănătăţii şi Asistenţei Sociale, Căilor Ferate, precum şi în fiecare judeţ, municipiu şi oraş.
Marile distrugeri ale războiului au determinat înfiinţarea unor subunităţi de brancardieri, echipe de dezinfectare, grupe de infirmieri şi îngrijitori de răniţi, cu speranţa atenuării suferinţelor oamenilor.
Nevoia protecţiei omului şi a bunurilor materiale a determinat înfiinţarea, în anii 1943 şi 1944, a unor unităţi militare de apărare pasivă.
Unităţile de intervenţie erau destinate pentru a acţiona cu rapiditate în zonele bombardate, având ca misiuni: înlăturarea bombelor neexplodate şi dezamorsarea acestora, participarea la stingerea sau limitarea marilor incendii, ridicarea şi înlăturarea marilor dărâmături din întreprinderi, repararea imobilelor avariate de incendii şi bombardamente, ridicarea de tabere pentru evacuaţi, sinistraţi şi adăpostirea diferitelor materiale.
După război, la începutul anului 1952, s-a adoptat „Regulamentul Apărării locale antiaeriene”. Organizarea apărării locale antiaeriene se caracterizează prin existenţa statelor majore de apărare locală antiaeriană la nivelul regiunilor, raioanelor şi oraşelor mari, precum şi a formaţiilor de intervenţie de diferite specialităţi (sanitare, antichimice, de transmisiuni-alarmare, pentru înlăturarea dărâmăturilor, de pază şi ordine, veterinare, de camuflarea luminilor şi mascare, de adăpostire etc.).
Cutremurul din 4 martie 1977 pune la grea încercare şi apărarea locală antiaeriană. S-au înregistrat 1570 de morţi, 11.300 de răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, iar 35.000 de familii au rămas fără adăpost. Valoarea pagubelor provocate de seism s-a ridicat la peste 2 miliarde de dolari.
Acţionând zi şi noapte pentru salvarea de vieţi omeneşti, înlăturarea avariilor şi a distrugerilor, apărarea locală antiaeriană a trecut un greu examen şi a demonstrat că sistemul apărării locale antiaeriene, pregătit pentru misiuni specifice războiului, putea îndeplini şi misiuni de protecţie a populaţiei în situaţii de dezastre.
În anul 1978, „apărarea locală antiaeriană” a devenit „apărarea civilă” prin adoptarea Legii privind apărarea civilă în ROMÂNIA.
Apărării civile i s-au stabilit prin noua lege şi răspunderi în domeniul activităţii de prevenire, limitarea şi înlăturare a urmărilor calamităţilor naturale şi catastrofelor.
Prin Decretul nr. 224 din 11 mai 1990, România a ratificat Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate, fapt ce a creat condiţii perfecţionării activităţii de apărare civilă.
În paralel cu reforma structurilor militare, apărarea civilă intră într-un proces complex de conversie de la o preponderenţă a misiunilor sale pentru situaţia de război la o extindere a acestora pentru apărarea împotriva dezastrelor.
Prin Legea apărării naţionale nr. 45/01.07.1994, „apărarea civilă” devine „protecţia civilă”.
În septembrie 1996, Parlamentul ROMÂNIEI a adoptat Legea protecţiei civile nr. 106, stabilind într-o concepţie unitară atribuţiunile ce revin factorilor de răspundere în domeniu şi modalităţile de acţiune în situaţii de protecţie civilă.
Pe 8 noiembrie 2004, Parlamentul ROMÂNIEI a adoptat Legea nr. 481 privind protecţia civilă, aducând în acord prevederile legale în domeniu cu prevederile legislaţiei nou adoptate privind înfiinţarea Sistemului Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. Această lege a fost modificată şi completată cu Legea nr. 212 din 24.05.2006.
Din 15.12.2004, misiunile protecţiei civile sunt aduse la îndeplinire de componentele Sistemului Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. Din aceeaşi dată, au luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin unificarea şi reorganizarea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari şi a Comandamentului Protecţiei Civile şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, prin unificarea şi reorganizarea Inspectoratelor de protecţie civilă cu brigăzile/grupurile de pompieri militari.
-
PROTECŢIA CIVILĂ – CLARIFICĂRI CONCEPTUALE
Una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă cei ce doresc să înţeleagă protecţia civilă, fie pentru că au obligaţii profesionale ce reclamă acest lucru, fie că doresc să-şi lărgească orizontul cunoaşterii sau să ştie cum le va fi asigurată securitatea faţă de riscurile şi ameninţările provenind din natură, din activităţile umane, inclusiv războiul, o constituie definirea acesteia.
În dreptul internaţional umanitar, protecţia civilă a fost definită în capitolul 6, art. 61 din Protocolul I din 8 iunie 1977, instrument adiţional Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale, astfel: „prin protecţie civilă se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare, sau a mai multora dintre ele,…, destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor ostilităţilor sau ale catastrofelor şi s-o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia.”
Sarcinile umanitare vizate de definiţie şi parte a definiţiei sunt:
i) serviciul de alertă;
ii) evacuarea;
iii) punerea la dispoziţie şi organizarea de adăposturi;
iv) aplicarea măsurilor de camuflaj;
v) salvare;
vi) servicii sanitare, inclusiv prim ajutor şi asistenţă religioasă;
vii) lupta contra focului;
viii) reperarea şi semnalizarea zonelor periculoase;
ix) decontaminarea şi alte măsuri de protecţie analoage;
x) adăpostirea şi aprovizionarea de urgenţă;
xi) ajutor în caz de urgenţă pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele sinistrate;
xii) restabilirea de urgenţă a serviciilor indispensabile de utilitate publică;
xiii) servicii funerare de urgenţă;
xiv) ajutor în ocrotirea bunurilor esenţiale pentru supravieţuire;
xv) activităţi complementare necesare îndeplinirii oricăreia din sarcinile menţionate mai sus cuprinzând planificarea şi organizarea, dar care nu se limitează la acestea.
Definiţia dată protecţiei civile de dreptul intenaţional umanitar este una operaţional-enumerativă şi arată faptul că pe timpul negocierilor pentru adoptarea Protocolului I aceasta a fost singura formulă ce a asigurat consensul, în special datorită „concepţiilor şi structurilor foarte diferite ale acestei instituţii” în ţările semnatare ale protocolului.
Din această definiţie putem trage concluzia că s-a dorit şi reuşit stabilirea obiectivelor fundamentale ale protecţiei civile – protejarea populaţiei civile contra pericolelor ce decurg din desfăşurarea ostilităţilor şi ale catastrofelor; ajutorarea populaţiei să depăşească efectele imediate ale conflictului; asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii populaţiei civile – şi a sarcinilor ce concură la realizarea acestora, lăsând statelor libertatea de a-şi stabili structurile şi modalităţile de realizare a acestora.
În Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 1313/2013/UE, Euratom, din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecţie civilă al Uniunii, se specifică faptul că „Protecția care urmează a fi asigurată în cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii („mecanismul Uniunii”) ar trebui să acopere în primul rând persoanele, dar și mediul și bunurile materiale, inclusiv patrimoniul cultural, împotriva tuturor tipurilor de dezastre naturale și provocate de om, inclusiv a dezastrelor de mediu, a poluării marine și a situațiilor de urgență acută în domeniul sănătății, care survin pe teritoriul sau în afara Uniunii”, fiind vizate situaţiile de urgenţă majoră sau cele cu risc iminent de producere a unor astfel de situaţii, ceea ce va determina acţiunea de răspuns cu resursele la dispoziţie, constituite conform mecanismului de protecţie civilă.
Chiar dacă nu constituie o definiţie, aceste prevederi cuprind toate elementele necesare definirii protecţiei civile pentru situaţiile ce ameninţă populaţia, bunurile, patrimoniul cultural şi mediul înconjurător, altele decât războiul.
În ţara noastră, protecţia civilă este definită ca „o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.
Conform legii, principalele atribuţii ale protecţiei civile din România, sunt următoarele:
-
identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României;
-
culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la protecţia civilă;
-
informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
-
organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
-
înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţii de protecţie civilă;
-
protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
-
asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei în situaţii de protecţie civilă;
-
organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă;
-
asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
-
participarea la misiuni internaţionale specifice;
-
constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice.
La cei 86 de ani de existenţă, protecţia civilă se prezintă ca o structura flexibilă, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţa cetăţenilor, demonstrat de înaltul profesionalism al cadrelor militare şi personalului civil, pe timpul intervenţiilor pentru înlaturarea efectelor produse de dezastre. Acest lucru s-a realizat prin îmbunătăţirea managementului apărării împotriva dezastrelor, prin acţiuni de identificare a riscurilor potenţiale de producere a dezastrelor cu urmări distructive majore asupra populaţiei, infrastructurii şi mediului, adaptarea şi perfecţionarea bazei legislative în concordanţă cu cerinţele integrării în NATO şi UE.
Putem spune că, la cei 86 de ani, Protecţia Civilă reprezintă o structură de bază a ţării, modernă şi eficace, cu vocaţie europeană, menită să asigure siguranţa şi liniştea comunităţii şi cetăţeanului. Urmând spiritual unor tradiţii de zeci de ani, lucrătorii de astăzi ai protecţiei civile îşi onorează, uneori cu preţul sacrificiului suprem, misiunea umanitară de protejare a vieţii şi avutului cetăţenilor în situaţii de urgenţă.
ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE PENTRU SĂRBĂTORIREA ZILEI PROTECȚIEI CIVILE DIN ROMÂNIA
Exerciţiu în toate unităţile de învăţământ şi la operatorii economici din judeţul Neamţ, joi, 28.02.2018
Scenariul presupune producerea unui cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter în zona Vrancea şi o durată de 20 de secunde, care se manifestă în zona de NE a Moldovei cu intensităţi de 6,8 – 7,2 pe scara MSK. În judeţul Neamţ, efectele cutremurului sunt avarierea unor clădiri, a reţelelor electrice de gaze naturale şi de telefonie.
Exerciţiul va începe la ora 09:45, cu semnalul sonor „Alarmă la dezastre” (cinci sunete cu durata de 16 secunde, la intervale de 10 secunde). Activităţile de adăpostire şi de evacuare a elevilor din unităţile de învăţământ, precum şi măsurile luate pentru organizarea salvării unor posibile persoane surprinse vor fi supravegheate de cadrele unităţii şi de către membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale unităţilor teritorial-administrative.
Exerciţiul urmăreşte să atragă atenţia, în special, asupra modului de comportare al copiilor şi adulţilor pe durata şi după producerea unui seism
Ziua porţilor deschise
Pentru a marca Ziua Protecției Civile din România, în data de 28 februarie a.c., între orele 11:00 – 15:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al județului Neamț va organiza Ziua Porților Deschise.
Vizitatorii sunt așteptați la sediile subunităţilor de pompieri din municipiile Piatra Neamț, Roman, orașul Tîrgu Neamț şi Poiana Teiului, prilej cu care vor fi prezentate mijloacele de intervenție în caz de dezastre și modul de folosire a acestora, precum și modul de comportare în cazul producerii acestora.
Puncte de informare preventivă
Joi, 28 februarie a.c., se va organiza un punct de informare preventivă în incinta Shopping City din municipiul Piatra-Neamţ și în zonele centrale ale municipiului Roman și orașului Tîrgu Neamț.