26 aprilie: Vinerea Mare (Săptămâna Patimilor). Tradiții și obiceiuri

Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor. Este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul Iisus Hristos. 

În Vinerea Mare, credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf care reprezintă trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Încă de dimineaţă, credincioşii vin la biserică cu flori pentru Iisus şi pentru a trece de trei ori pe sub masa cu Sfântul Epitaf, gest ce semnifică patimile Mântuitorului atunci când şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire. Fiecare creştin, înainte de a trece pe sub masă, aşază florile pe Epitaf.

Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Tradiția mai spune că în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

Cei care lucrează în sectorul agricol trebuie să evite a merge pe câmp şi a semăna sau a efectua alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă deoarece tot ceea ce este se seamănă nu rodeşte.

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare.

Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare nu trebuie să spălăm: fie că vorba de spălatul manual al hainelor, fie de simpla punere a hainelor în maşină de spălat.

De asemenea, nu se coase şi nu se face curăţenie.

Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare. Gospodinele sunt sfătuite să vopsească ouăle fie în Joia Mare, fie sâmbăta, înaintea Paştelui, în niciun caz în Vinerea Mare.

În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos.

Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli, dacă merg la frizer. – notează observator.tv

O datină străveche din Vinerea Mare este cea a scăldatului, care spune că cel care se va scufunda în apă rece de trei ori va fi sănătos pe tot parcursul anului. Cei mai mulţi se îmbăiază în această zi pentru a nu se prinde de ei, în decursul anului, bube, friguri sau alte boli.

PUBLICITATE