25 de femei au decedat în Neamț din cauza cancerului de col uterin în anul 2021

Cancerul de col uterin este o boala ce poate afecta femeile de orice varsta. Cancerul de col uterin este cea de-a doua formă de cancer care afectează femeile cu vârsta între 15 și 44 de ani, după cancerul de sân și este provocat, în general, de anumite tipuri de Virus Papiloma Uman (HPV).

Studiile de specialitate au detectat prezența acestui virus în peste 90% din cazurile de cancer de col uterin. Infecția cu HPV este cea mai frecventă și mai răspândită infecție virală a tractului genital.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aproape fiecare persoană activă sexual este infectată cel puțin o dată pe parcursul vieții. Human Papilloma Virus – HPV (Virusul Papilloma Uman) este un virus cu numeroase tulpini – specialistii au descoperit pana acum peste 100 de genotipuri.

În timp ce majoritatea cazurilor de HPV nu devin canceroase, unele tulpini ale virusului sunt mai susceptibile de a provoca cancer decât altele. Dintre acestea, tipurile 16 si 18 au un potential oncogen deosebit de mare.

Aceste două tulpini de HPV reprezintă cauza a 70% din toate cazurile de cancer de col uterin. România are cele mai înalte rate standardizate de incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin din Europa.

Mortalitatea mare este explicabilă prin faptul că, în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă.

În județul Neamț, în primele 9 luni ale anului 2021 au fost raportate 44 de cazuri noi de cancer de col uterin, în evidența cabinetelor de oncologie fiind 1.174 de persoane cu acest diagnostic. 25 de femei au decedat din cauza cancerului de col uterin în anul 2021. În anul 2020 au fost înregistrate 55 de cazuri noi de cancer de col uterin și 20 de decese din această cauză.

Cancerul de col uterin reprezintă cea mai prevenibilă formă de cancer:

– prin testarea periodică – testul Babes-Papanicolau poate pune in evidenta orice fel de schimbari care apar in zona colului uterin, putand preveni in acest fel o evolutie patologica.
– prin imunizare – vaccinarea se face in scop profilactic, adica este folosit in prevenirea infectiei.

Vaccinul nu vindeca cancerul de col uterin, nu poate vindeca o infectie cu Human Papilloma Virus (HPV) deja aparuta.

Vaccinul se poate face la orice varsta, indiferent daca s-a inceput sau nu viata sexuala.

Cel mai indicat este ca persoanele de sex feminin sa fie vaccinate impotriva cancerului de col uterin incepand cu varsta de 11-12 ani, astfel incat ele sa fie protejate inainte de a-si incepe viata sexuala.

Se recomanda ca vaccinul sa fie administrat până la vîrsta de 26 ani fiindca s-a demonstrat ca raspunsul imun al organismului la administrarea vaccinului este mai crescut până la 15 ani iar persoanele din intervalul 15 – 26 ani sunt cele mai expuse contactarii HPV prin activitate sexuala.

Femeile care și-au început activitatea sexuală pot face vaccinul, dar acoperirea nu mai este atât de mare și protecția oferită scade, în funcție de tulpinile care pot fi deja prezente în organism (vaccinul nu mai are acțiune acolo).

Vaccinarea împotriva infecției cu HPV este sigură și eficace. Vaccinarea nu este un substitut pentru examenul medical cervical periodic, de rutină.

În România, vaccinarea împotriva infecțiilor cu HPV este inclusă în cadrul Programului Național de Vaccinare, pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani.

Anul acesta, Ministerul Sănătății a extins grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse și fetele cu vârsta între 14 – 18 ani, conform recomandărilor comisiilor de Epidemiologie și de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății, precum și ale specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Vaccinarea se realizează la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali care pot formula o cerere la medicul de familie.

Totodată, se pot vaccina și fetele și femeile cu vârsta peste 15 ani care nu au beneficiat anterior de vaccin anti HPV. Ideal, vaccinul trebuie administrat înaintea începerii vieții sexuale sau a infectării cu virusul, deoarece efectele vaccinului scad pe măsura creșterii numărului de parteneri sexuali.

Decizia terapeutică cu privire la necesitatea efectuării vaccinului și modul în care se efectuează acesta aparține medicului.

În România, vaccinarea împotriva infecțiilor cu HPV în cadrul Programului Național de Vaccinare se face cu vaccinul Gardasil 9, astfel:

• Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 11-14 ani inclusiv, schema de vaccinare include 2 doze. A doua doză trebuie administrată într-un interval de 5 până la 13 luni după prima doză.
• Pentru persoanele cu vârsta de 15 ani și peste, Gardasil 9 trebuie administrat conform unei scheme cu 3 doze. A doua doză trebuie administrată la cel puțin o lună după prima doză iar cea de a treia doză trebuie administrată la cel puțin 3 luni după cea de a doua doză. Toate cele 3 doze trebuie administrate în decursul unei perioade de 1 an.

Direcției de Sănătate Publică Neamț i-au fost distribuite în anul 2021 430 de doze de vaccin anti HPV. În anul 2021 au fost administrate 279 de doze, fiind vaccinate 132 de fetite, din care 38 cu vârste între 15 și 18 ani

PUBLICITATE