24 iunie: Sânzienele. Tradiții și superstiții

Ziua de 24 iunie este o zi specială, în care, sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene, Drăgaica sau Amuţitul Cucului.

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, Sanzienele isi au originea într-un stravechi cult solar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sărbătoarea Sânzienelor marcheză în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi i se mai spune de aceea şi Cap de vară, e celebrată din vechime si figurează şi în calendarul ortodox.

Sărbătoarea ar avea la origine un cult geto-dacic stravechi al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlantuite într-o hora.

Sau, după alte opinii, un cult închinat Dianei, zeiţa romane a vânătorii, ar sta la baza acestei sărbători.

Numele sărbătorii ar putea deriva din Sancta Diana, ce s-a transformat ulterior în Sânziana, sau Sanctus Dies Johannis, adică ziua Sfântului Ioan de vara.

În popor, se credea ca noaptea care preceda ziua de Sanziene este una magică în care toate minunile sunt posibile. Tot în această noapte atât forțele binelui cât și cele ale răului ating apogeul.

Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase cu păr galben şi rochii de abur care trăiesc prin păduri şi în această noapte zboară prin aer sau se prind în horă pe pământ.

Au puteri magice şi atingerea lor e binefacatoare, „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor care devin plante de leac, împart rod holdelor, înmulțesc păsările şi animalele şi apără semănăturile de grindina.

Exista superstitia conform careia persoanele care nu le sarbatoresc corespunzator aceasta zi vor ajunge sa supere Sanziene.

Acestea se razbuna pe femeile care nu sarbatoresc aceasta celebrare, pocindu-le gura. Totusi, nici barbatii nu scapa usor.

Cei care au jurat stramb sau au facut unele fapte rele vor suferi pedepse ingrozitoare.

In unele regiuni din tara inca se tine traditia de Sanziene, cand fetele mari culeg flori de sanziene de pe camp si le impletesc cununi. Mai apoi, fetele le arunca peste case coronitele.

Iar daca acestea se lovesc sau ajung sa se aghete de horm, acest lucru inseamna ca urmeaza o cununie in cel mai scurt timp. In zorii zilei de 24 iulie baietii se aduna in cete si bat satele in lung si in lat cu flori de sanziene la palarii.

Tot astazi se alege Dragaica.

Aceasta este aleasa dintr-un grup de sapte fete. Aleasa trebuie sa fie cea mai cuminte, cea mai frumoasa, dar si cu cea mai buna inima dintre toate.

Dupa ce fata este aleasa, aceasta este impodobita cu spice de grau in timp ce restul tinerelor se imbraca in alb. Mai apoi, alaiul porneste prin sat. La rascruri de drumuri fetele fac o hora si incep sa cante voioase.

Una dintre cele mai cunoscute datini ale locului se refera la roua din noaptea de Sanziene. Despre aceasta se crede ca ar avea proprietati miraculoase.

In multe regiuni ale globului credinciosii cred ca daca te stropesti cu aceasta pe trup, acesta va deveni frumos si suplu. Iar daca te speli cu roua pe fata vei deveni chipes si mandru.

Daca te aventurezi si te decizi sa culegi in dimineata sarbatorii roua de pe frunze de sanziene aceasta va vindeca artroza si durerile osoase.

Unele persoane mai numesc sarbatoarea de Sanziene si Amutitul Cucului.

Daca acesta inceteaza din cantat inainte de Sanziene, vara va fi una secetoasa. Pentru ca oamenii sa fie sanatosi si a avea spor la munca campului, acestia se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a alunga spiritele rele oamenii aprindeau focuri peste care se aruncau substante foarte puternic mirositoare. Mai mult se buciuma si se striga in jurul focurilor pentru a tine la distanta spiritele malefice.

In unele sate din partea de sud-vest a Bucovinei se tinea si obiceiul boului instrutat. In cadrul ceremoniei, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Tot de Sanziene au loc si bine cunoscutele balciuri. Acestea reprezentau un prilej ideal pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei.

În noaptea de Sânziene, Ursitul îţi apare în vis.

Dacă ești curioasă să afli cu cine vei merge la braţ la altar, în ajunul Sânzienelor, adică în noaptea de 23 spre 24 iunie, e bine să-ţi pui flori de sânziene (cunoscute în popor ca fiind florile Soarelui) sub pernă. Se spune că peste noapte, în vis îţi va apărea cel care îţi este ursit.

Dacă ești băiat…Și tu ai șansa să descoperi ce-ţi rezervă destinul. În dimineaţa zilei de 23 iunie, mergi și culege flori de Sânziene și agaţă un fir la fereastră. Se spune că în timpul nopţii, Sânzienele „lasă” un semn dacă ţi au hărăzit o căsătorie în perioada imediat apropiată. Poţi să găsești un fir de păr agăţat în firul de floare, sau o un fir de aţă etc.

Dacă nu găsești nimic mai mulţi ani la rând, înseamnă că ai ursita întârziată. Se crede că semnele din această noapte constituie frânturi reale din viitor.

PUBLICITATE