24 februarie: Tradiţii şi obiceiuri de Dragobete

Conform vechii zicale, „Azi e Dragobetele, se sarută fetele”, în fiecare an, pe 24 februarie, românii de pretutindeni sărbătoresc Dragobetele.

Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxă sărbătorește Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispoziții.

Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale.

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ”Dragobetele sărută fetele!”.

De DRAGOBETE există fel de fel de superstiții și tradiții, în care unele persoane încă mai cred cu tărie și în ziua de azi.

Conform Wikipedia, îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor.

Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele! Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.

Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce.

Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi.

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.

De Dragobete, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate ale României, din pământ se scot, de Dragobete, rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este, de asemenea, obligatoriu ca de Dragobete bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin.

Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât baieții, cât și fetele au datoria de a se veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute de Dragobete.

Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise de Dragobete. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

Nu ai voie nici să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete este asemănător cu simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

SĂRBĂTORI POPULARE – DRAGOBETE, ZEU AL DRAGOSTEI

Dragostea curată a tinerilor este asociată de români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure care au ca patron o îndrăgită reprezentare mitică, Dragobetele, sau Cap de Primăvară, sărbătorit în Calendarul popular în ziua de 24 februarie. Dragobetele, deschizătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile carpatice, este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, şi cu Năvalnicul, personificare a dragostei pătimaşe în mitologia romaneasca.

Conform tradiţiei populare, la Dragobete păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Din acest motiv, ziua se numeşte, în unele aşezări din nordul Olteniei, Logodna sau însoţitul Păsărilor. Se spune că păsările neînsoţite în această zi rămân stinghere şi fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor.

Fetele şi băieţii trebuie să se întâlnească şi ei, să facă Dragobetele. Unora le era suficient să atingă cu mâna un barbat, iar altora să-l calce uşor pe picior pentru a deveni îndrăgite şi iubite de-a lungul întregului an.

În această zi, fetele şi feciorii ies la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, ghioceii şi brânduşele de primăvară. Pretutindeni se strigă: „Dragobetele sărută fetele!” Asemănător păsărilor, fetele se zburătoresc, fugă rituală care se încheie cu prinsul şi sărutatul lor de către băieţi. Se zburătoresc păsările de pădure, dar şi cele de curte (găinile, raţele, gâştele) care, înainte de împerechere, sunt cuprinse de o stare de nelinişte: zboară, se agita, se alearga, se lovesc cu aripile.

La Dragobete se făceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, tinerii căutau să-şi spună cuvinte frumoase, sa se picure, adică să se ciupească, să se sărute, să-şi facă legăminte de diagoste. Dragobeţi sunt numiţi feciorii cuprinşi de fiorii dragostei, dar şi mugurii culeşi de fete de pe crengile copacilor şi puşi la ureche precum cireşele în luna mai. Fericiţi, dragobeţii se întreceau să-şi învârtă fetele în braţe.

În unele sate, bătrânele scoteau acum din pământ rădăcina de spânz folosită în practicile de medicină populară, iar fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă din zăpada netopită cu care se spălau în anumite zile ale anului pentru prospeţimea tenului.

De frică să nu ciricăie precum păsările toată viaţa, nimeni nu lucrau în ziua de Dragobete.