21 mai: Sfinții Împărați Constantin și Elena, protectori ai credinţei creştine

În fiecare an, pe 21 mai, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Constantin și Elena, cunoscuți drept Sfinții Împărații Constantin și Elena. Este considerată una dintre cele mai importante sărbători de peste an.

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului.

Împăratul Constantin a devenit, prin Edictul de la Milano, un adevărat protector al creștinilor, iar în timpul domniei sale s-au adoptat multe măsuri în favoarea Bisericii și a preoților.

De numele Sfântului Împărat Constantin se leagă și Consiliul de la Niceea, în care s-a hotărât ca Sfânta Sărbătoare a Paștelui să fie sărbătorită în prima duminică de după luna plină a echinocțiului de primăvară.

Elena este cea care a reușit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

În calendarul popular, este sărbătoarea păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.

Tocmai din acest motiv, există o mulțime de superstiții și de tradiții şi superstiţii, care fac referire la vara care urmează să-şi facă apariţia, şi anume:

  • mulţi agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului;
  • în unele regiuni ale ţării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz şi mei, deoarece, în popor, se vorbeşte că tot ce se seamănă după această zi se va usca;
  • podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii;
  • ziua de Sfântul Constantin şi Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele şi cine le va păzi pe timpul păşunatului;
  • femeile, pentru a alunga duhurile rele şi necurate, tămâie şi stropesc cu aghiasmă;
  • pentru a se apăra de forţe malefice, ţăranii aprind un foc mare şi stau în jurul lui, prin acest foc obişnuiesc să treacă şi oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.