21 aprilie: Duminica Floriilor. Tradiții și obiceiuri

Creştinii ortodocși serbează, pe 21 aprilie 2019, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.

Cu o săptămână înainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin înconjurat de cei 12 Apostoli.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Mulțimea, recunoscându-L ca fiind adevaratul Mântuitor, L-a întampinat cu ramuri de finic și cântari de bucurie.

Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea carora în biserici se oficiază in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credincioșii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.

Sărbătoarea de Florii înseamnă şi a doua “dezlegarea la peşte”, după cea de la Buna Vestire, pentru cei care ţin post.

În ziua de Florii există obiceiul ca oamenii să meargă la Biserică având în mâini ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfinţite de către preot.

Potrivit Observator.tv, în unele zone ale ţării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai puternici.

De Florii, oamenii merg pe la mormintele rudelor pentru a le agăţa de cruci crenguţele de salcie, astfel aceştia vor şti că Paştele se apropie.

Tot în ziua de Florii, există tradiţia ca şnurul de la  mărţisor să fie agăţat într-un copac înmugurit sau înflorit, pentru a avea sănătate şi belşug în anul ce urmează.

Există în unele zone ale ţării şi obiceiul ca fetele singure să-şi pună busuioc sub pernă ca să devină mai frumoase şi mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an. În alte zone, de Florii se scoate zestrea se scoate din casă, pentru a fi aerisită.

Un alt obicei întâlnit în unele zone este acela ca părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

PUBLICITATE