Doi polițiști, bătuți de trei tineri în Ștrandul din Piatra-Neamț. Tinerii au fugit în pădure

Doi tineri au fost reținuți de polițiști după ce au bătut doi membri ai unui echipaj de poliție și au furat încărcătorul pistolului unui polițist.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, în această dimineață (12 august), în jurul orei 5:00, un bărbat de 37 de ani din Iași, a sunat la „112” pentru a sesiza polițiștii despre faptul că ar fi fost lovit de către trei persoane (doi bărbați și o femeie), în incinta Ștrandului din Piatra-Neamț.

Un echipaj format de către un polițit din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț și un polițist local s-au deplasat la fața locului.

Întrucât tinerii continuau să fie agresivi, membrii echipajului au încercat să-i imobilizeze, însă aceștia au început să lovească polițiștii cu mâinile și cu picioarele după care au fugit în pădurea din imediata apropiere.

În urma agresiunii, polițistul a constatat că i-a fost sustras un încărcător.

Cei doi membri ai echipajului de poliție au fost transportați la UPU a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.

Un dispozitiv format din polițiști și jandarmi a pornit în căutarea celor trei tineri. După aproximativ două ore și jumătate i-au depistat și i-au condus la sediul Poliției Piatra-Neamț.

Polițiștii au stabilit că este vorba despre doi tineri de 23, respectiv 28 de ani din Zănești și o tânără de 19 ani din Piatra Șoimului.

Cei doi bărbați au fost reținuți iar fata are calitatea de martor.

S-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de: ultraj, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, furt calificat și tentativă de tâlhărie.

Neoficial, se pare că cei trei tineri erau sub influența alcoolului. Încărcătorul a fost găsit, în pădure, de polițiști.

PUBLICITATE