2 noiembrie: Moșii de Toamnă sau Sâmbăta Morţilor. Tradiții și obiceiuri

Moșii de Toamnă sau Sâmbăta Morţilor sunt prăznuiți în fiecare an în prima sâmbătă din luna noiembrie. În acest, Moșii de Toamnă pică astăzi, 2 noiembrie 2019.

Atunci când sunt Moșii de Toamnă, se țin pomeni și liturghii pentru sufletul celor adormiți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo „adormiti”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența, potrivit CrestinOrtodox.ro.

Atunci când sunt Moșii de Toamnă, credincioșii merg la biserică, rostesc rugăciunii pentru cei care nu se mai află printre noi, le amintesc numele la Sfânta Liturghie și fac fapte de milostenie, împărțind sărmanilor colivă, vin, colaci, pachete cu mâncare, lumânări, haine și alte diverse obiecte.

Tradiția spune că, în Sâmbăta Morților sau Moșii de Toamnă, coliva, vinul și lumânările nu trebuie să lipsească.

Coliva semnifică trupul celui adormit, este expresia materială a credinței noastre în înviere, pentru că este preparată din boabe de grâu, iar Mântuitorul Iisus s-a folosit de parabola bobului de grâu, prevestind Învierea Sa.

Vinul, după câte se știe, reprezintă sângele Mântuitorului, iar lumânările, lumina credinței.

Moșii de Toamnă vin cu o serie de tradiții și superstiții. – conform RomaniaTV

Pentru a avea sănătate și noroc, oamenii trebuie să respecte datinile acestei sărbători. Tradiţia spune că astăzi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.

În ziua praznicului Moșilor de Toamnă, cei morți sunt comemorați: se fac rugăciuni pentru sufletul lor, dar și pentru ala celor vii.

În zilele de pomenire, în timpul ritualului, tămâia trebuie să ardă din belșug, iar preotul să tămâieze ofrandele și mormântele celor pomeniți. Tămâia aprinsă reprezintă, de asemenea, încrederea în viața veșnică.

Tradiția creștină spune că ofrandele oferite de sufletul celui adormit au puterea să mijlocească pe lângă Dumnezeu pentru iertarea unor păcate, săvârșite de acesta cu gândul sau cu fapta, în timpul vieții.

Potrivit credinței creștine, toți cei care mor împăcați cu Dumnezeu, dar și cu semenii lor pe care au fost supărați în timpul vieții, se unesc cu Mântuitorul Hristos, primul care a biruit moartea.

De Moșii de Toamnă, finii se duc la nași cu colăcei; acest obicei anticipează darul colacilor mari, pe care finii îi vor duce nașilor de Crăciun.

PUBLICITATE