2 mai: Prima zi de Paşte. Tradiții și obiceiuri

După Săptămâna Patimilor, credincioşii sărbătoresc PRIMA ZI DE PAŞTE, ziua Învierii Mântuitorului. 

Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. De Paşti, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă. În zilele de Paști, bucuria trebuie să fie predominantă.

Salutul care se obişnuieşte cu această ocazie (și care va dura 40 de zile) este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.

Înnoirea hainelor şi oferirea de cadouri aduse de Iepuraş sunt cele mai cunoscute obiceiuri de Paşte.

Tradiţia spune că trebuie să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii nu este un fason, semnifică purificarea corpului şi a sufletului.

În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.

Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări, conform tradiției populare.

În prima zi de Paşte, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roşii şi bani de argint sau de aur, pentru ca toţi să fie sănătoşi şi prosperi.

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite etc.

Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.

Alte obiceiuri din popor spun că este  bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei. În ziua de Paşte nu se mănâncă oul cu sare, întrucât se spune că vei transpira tot anul.

În dimineaţa de Paşte e bine să priveşti prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului.

Există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închiseTot aşa, cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa.

DIN CULTURA ȘI TRADIȚIILE POPULARE ROMÂNEȘTI – PRIMA ZI DE PAȘTE

Două dintre cele mai de seamă griji ale omului de abia trezit în Duminica Paştelui constau în uitatul într-o cofă cu apă, pentru a vedea bine peste an, şi în pusul mâinii pe un cleşte de fier sau pe clanţa uşii, spre a fi sănătos şi tare până la Paştele următor.

Despre morţi se credea că ar ieşi din biserică cu puţin înainte de a intra preotul la slujbă; se spune că cine avea curajul să intre în biserică înaintea preotului îi vedea pe aceşti morţi, însă murea pe loc.

Îndeobşte, prima zi a Paştelui era rezervată recule­gerii şi odihnei, numai tinerii adunându-se în curtea bisericii, băieţii cu ouă roşii, iar fetele cu ouă roşii şi cu pască; aici se trăgeau într-una clopotele şi se bătea toaca, anunţându-se astfel bucuria învierii Domnului.

Uneori, motivaţia acestor practici era creşterea cânepii şi a inului sau apărarea de cumpene mari.

Strigoii şi vrăjitoarele puteau fi recunoscuţi foarte uşor în această zi dacă se respectau nişte ritualuri; astfel, un flăcău îşi punea la chimir lingura folosită la facerea ouălor roşii şi se ducea intr-un copac înalt de unde putea vedea cum strigoaicele încercau să ia mana de la vaci; dacă acestea îl vedeau, nu-i puteau face nimic câtă vreme rămânea în copac.

Capul unui şarpe, tăiat cu un ban de argint, în care se punea banul respectiv şi trei fire de busuioc, băgat în sân, putea face pe oricine să recunoască un strigoi la slujba din această zi.

Prin Ardeal, după Vecernie, avea loc obiceiul numit Alegerea Craiului; obiceiul cerea să fie ales crai feciorul care ieşise primul la arat; după alegere, craiul era dus, pe sus, la un râu şi, dacă nu promitea să dea de băut, era aruncat în apă; în curtea bisericii, craiul avea dreptul de a judeca pe toţi cei care făcuseră vreo necuviinţă de-a lungul Postului Mare, pedeapsa cea mai frecventă fiind lovirea la tălpi cu un lanţ; apoi, la casa craiului, avea loc o mare petrecere unde erau invitate şi fetele satului.

O regulă străveche spune că în prima zi a Paştelui nu trebuie să-ţi plăteşti datoriile, nici să faci împrumuturi, această regulă amintind desigur de vremurile în care Anul Nou începea primăvara.

Oarecum de aceleaşi vremuri amintesc darurile şi marea libertate de care aveau parte, în aceeaşi zi, servitorii, ciobanii, precum şi animalele do­mestice; precizăm că vacile nu se mulg deloc, viţeii au parte de tot laptele, iar câinii, oricât de răi ar fi, sunt lăsaţi slobozi.

Conform acestei reguli, prin multe din oraşele noastre e Paşte în fiecare zi, deoarece câinii sunt slobozi mai mereu.

Înspre final, câteva cuvinte despre ouăle roşii. Dimineaţa, copiii obişnuiau să se spele într-un vas unde se afla şi un ou roşu, crezându-se că aşa vor prinde la sânge.

Prin unele locuri, copiii umblau cu „de-a oulia” pe la case, adunând multe şi frumoase ouă. îndeobşte, se mâncau ouă roşii pentru ca oamenii să fie sănătoşi ca oul.

În această zi ouăle se ciocneau numai „cap cu cap”, cel mai în vârstă fiind acela care ciocneşte şi spune „Hristos a înviat!”.

Potrivit unei credinţe vechi, al cui ou se va sparge primul acela va muri mai întâi; cel cu oul spart trebuia să i-1 dea celuilalt; e adevărat că unii mai lacomi umblau şi cu ouă de pichere sau de lemn, însă erau degrabă prinşi şi pedepsiţi.

Din oul colorat primul în Săptămâna Mare mâncau toţi copiii casei în prima zi a Paştelui, găoacea, în care se punea aluat din făină de grâu, păstrându-se pe grindă, fiind, se spune, bună de noroc.

Amintiţi-vă mereu că mâncând la Paşti din ouăle roşii sfinţite la biserică faceţi o faptă bună; asta deoarece se credea că atunci când nu se vor mai face ouă roşii va fi sfârşitul lumii! (Marcel Lutic, „Timpul sacru – Sărbătorile de altădată”, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006)