2 iunie – Ziua națională a adopției. Care este procedura prin care se poate adopta un copil

Pe 2 iunie este serbată an de an Ziua Națională a Adopției, dorindu-se astfel celebrarea curajului familiilor adoptatoare și speranța adusă copiilor.

Adopția este un proces complex, de durată și frustrant de multe ori pentru viitorii părinți, dar la finalul tuturor procedurilor, „proaspeții părinți“ susțin cu tărie că efortul este recompensat din plin iar fericirea pe care o resimt nu se compară cu nimic. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„În ultimii ani, a crescut interesul familiilor pentru adopții, ceea ce ne bucură și ne dă speranță că astfel, destinele multor copii vor fi schimbate în bine. Ziua de 2 iunie este momentul potrivit pentru a ne exprima recunoștința și respectul pentru eforturile familiilor adoptatoare, fiind totodată și prilejul potrivit să mulțumim colegilor noștri din Serviciul Adopții care fac posibile aceste întâlniri ale destinelor.

Serbăm această zi pentru a da curaj tuturor celor care își doresc un copil să vină la noi, să ceară informații iar noi le promitem tot sprijinul și înțelegerea de care au nevoie. La mulți ani tuturor copiilor și părinților și fiți recunoscători pentru miracolul pe care îl trăiți!, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț. 

La inițiativa unei mămici din Piatra Neamț care a adoptat doi copii, multe familii adoptive și copiii lor se întâlnesc de două ori pe an – pe 2 iunie și pe 6 decembrie – pentru a celebra împreună bucuria de a fi părinți. Este un grup din ce în ce mai mare spre mulțumirea tuturor. 

Statistică Adopții ianuarie-mai 2021

  • Număr copii adoptați definitiv prin încuviințarea instanței – 19 dintre care 3 din categoria „greu adoptabili“ iar unul dintre ei a făcut obiectul unei adopții internaționale (părinți cu cetățenie română, rezidenți în Canada), după ce nici o familie din România nu l-a vrut. 
  • Număr copii declarați adoptabili – 25 dintre care 3 deja adoptați
  • Număr familii/persoane atestate ca familii adoptatoare – 17
  • Număr copii greu adoptabili – 38 

La nivel național există o bază de date cu copiii greu adoptabili care de mulți ani  așteaptă să fie luați în familie dar pe care nu îi dorește nimeni. Lista cu acești copii poate fi consultată de familiile atestate la sediul DGASPC Neamț. 

La data de 31 mai 2021 în Registrul Național pentru Adopții figurau la categoria „greu adoptabili” 38 de copii din județul Neamț.

Aceștia au fost declarați adoptabili de mulți ani dar nu au fost doriți de nicio familie din județ sau din țară.

Principalele motive care i-au inclus pe copii pe această listă sunt afecțiunile medicale cu care au fost diagnosticați, etnia, vârsta, faptul că fac parte din grupe de frați sau nu s-a identificat nicio familie potrivită pentru adopție ori familia găsită a renunțat la adopție.

Procedură adopție – Etape

Cine poate adopta

Un copil eligibil la adopție poate fi adoptat de o persoană sau familie care obține atestatul de familie adoptatoare și îndeplinește următoarele condiții:

  • are reşedinţa obişnuită în Romania
  • este cu cel puţin 18 ani mai mare decât copilul adoptabil
  • nu are copil/copii ocrotiţi în sistemul de protecţie specială;
  •  nu a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau familiei savârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum illicit de droguri;
  • nu este decăzută din drepturile părinteşti;
  • îndeplinește garanţii morale şi materiale necesare asigurării dezvoltării depline şi armonioase a copilului;

Adopţia este un proces complex, care poate dura însă cel mult un an atunci când există o potrivire între copil şi familie.

Etapele adopției:

  • Atestarea
  • Potrivirea inițială și practică
  • Încredinţarea în vederea adopţiei se face pentru o perioadă de 90 de zile, perioadă în care reprezentanții Compartimentului adopții monitorizează bilunar evoluția copilului încredințat în vederea adopției.
  • Încuviinţarea adopţiei
  • Monitorizarea postadopţie.

Potrivit legii, nu pot adopta familiile sau persoanele care au avut condamnări pentru infracţiuni comise împotriva persoanei, pentru consum ilicit de droguri sau persoanele care au problemele psihice.

De asemenea, nu pot depune o cerere la DGASPC în acest sens persoanele care în ultimele 6 luni nu au locuit efectiv și continuu pe teritoriul României, care au copii ocrotiți în sistemul de protecţie sau care au fost decăzute din drepturile părinteşti

  1. Atestarea. În cadrul acestei etape,  persoana/familia care doreşte să adopte un copil şi care a depus o solicitare în acest sens la sediul direcţiei de protecţia a copilului de pe raza judeţului unde domiciliază va fi supusă unei evaluări complexe, în vederea obţinerii unui document care atestă că este aptă să adopte. Evaluarea trebuie să se finalizeze în maximum 90 de zile de când familia a depus cererea. Procesul de evaluare înseamnă evaluare socială, psihologică şi participarea la sesiunile pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte adoptiv. La sfârşitul perioadei de evaluare, asistentul social şi psihologul întocmesc un raport şi propun ca familia să primească sau nu atestatul. Dacă familia primeşte acest atestat, se precizează şi caracteristicile copilului pe care îl poate adopta: sex, stare de sănătate, vârstă, nr. de copii, s.a.m.d. Familia care are o nemulţumire, care nu este de acord cu propunerile specialiștilor, are posibilitatea să depună o contestaţie în termen de cinci zile lucrătoare de la comunicarea raportului final.
    În cazul în care familia nu are obiecţii la raportul final de evaluare, se emite atestatul, care are o valabilitate de doi ani, se înregistrează în Registrul naţional de adopţii(RNA) şi se trece la potrivirea inițială.
  2. Potrivirea inițială dintre copil și persoana/familia adoptatoare constă în identificarea și selectarea adoptatorului/familiei adoptatoare care răspunde nevoilor copilului și prin care se stabilește compatibilitatea dintre copil și persoana/familia adoptatoare. Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse și altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viață de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni (tutorele, amp, persoana /familia de plasament), în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, iar persoana/familia deține atestat valabil.

Pentru fiecare copil adoptabil, se generează lista cu adoptatori/familii adoptatoare potrivite să-l adopte(de către responsabilul de caz al copilului din cadrul DGASPC), includerea în cadrul listei se face în funcție de gradul în care adoptatorii răspund nevoilor și caracteristicilor copilului (vârstă, sex, stare de sănătate, nr. de copii pe care îi poate îngriji), dar și în funcție de vechimea atestatului.

Potrivirea în situația copiilor greu adoptabili – persoanele/familiile atestate ca fiind apte pentru adopție pot solicita vizualizarea profilelor tuturor copiilor greu adoptabili aflați în RNA, consultarea informațiilor privind acești copii se face la sediul direcției de domiciliu, în baza unei programări prealabile. Adopția unui copil greu adoptabil nu depinde de mențiunile referitoare la numărul de copii și caracteristicile acestora conținute în raportul final de evaluare.

Copilul şi adoptatorii se întâlnesc prima oară în timpul „potrivirii practice”.  Familiile nu pot să caute un copil pur şi simplu, să meargă în alte judeţe, unităţi medicale sau centre de plasament. Pentru fiecare copil adoptabil se emite o listă şi numai familiile din listă care răspund nevoilor acelui copil sunt contactate şi sunt invitate să facă potrivirea. Copilul devine adoptabil dacă se consideră că este în interesul lui să devină adoptabil, pentru că adopţia nu este o măsură de protecţie, ci un drept care se garantează copiilor. Familia poate să se răzgândească şi să ceară retragerea atestatului sau să nu dorească să facă potrivirea cu copilul X, de exemplu, dar în acest caz trebuie să indice motivele.

Copilul şi adoptatorii se întâlnesc prima oară în timpul „potrivirii practice” care are loc în mediul de viață a copilului, în prezența asistentului maternal profesionist și a reprezentanților Compartimentului adopție. După prima întâlnire, cuplul care doreşte să adopte are trei zile să se hotărască dacă doreşte să continue potrivirea. În cazul în care răspunsul este unul pozitiv, reprezentanţii DGASPC vor stabili un program de vizite.

  1. Încredinţarea în vederea adopţiei se face, de regulă, pentru o perioadă de 90 de zile, etapă în care copilul locuiește la familia adoptatoare, fiind monitorizat bilunar de reprezentanții Biroului adopție, postadopție. Scopul acestei etape este facilitarea acomodării și integrării copilului în cadrul familiei de adopție, dar și oferirea de suport, în exercitarea rolului de părinți adoptatori.
  2. Încuviinţarea adopţiei. La sfârșitul perioadei de încredințare, instanța poate încuviința sau nu adopția, pe baza informațiilor existente în raportul întocmit de profesioniștii DGASPC, privind rezultatele acomodării copilului cu persoana/familia adoptatoare.

  3. Monitorizarea postadopţie

Timp de doi ani din momentul încuviinţării adopţiei, trimestrial, echipa formată din asistent social și psiholog din cadrul DGASPC urmăreşte evoluţia copilului adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii adoptatori. 

Această perioadă se poate prelungi motivat dacă există dificultăți de relaționare copil-părinți sau dacă părinții adoptivi nu au început să discute cu copilul despre trecutul lui, potrivit vârstei și nivelului de înțelegere.

Mituri despre adopţie:  

  • Nu poţi adopta dacă eşti trecut de a doua tinereţe.

FALS. Legea din România nu stipulează o limită de vârstă în cazul părinţilor adoptatori, ci doar faptul că între părinţi şi copil trebuie să fie o diferenţă de  minimum18 ani.

  • Nu poţi adopta dacă ai salariul minim pe economie.

FALS. De asemenea, legiutorul nu face distincţie între părinţii cu foarte mulţi bani şi cei cu venituri modeste, astfel că milioanele din cont sau numărul de maşini  pe care le deţine o familie nu reprezintă un criteriu în vederea adopţiei.

  • Adopţia, extrem de costisitoare.

FALS. Familia care doreşte să adopte nu va plăti nimic funcţionarilor care se ocupă de dosarul său. Persoanele interesate să adopte un copil vor scoate bani din buzunar doar atunci când vor întocmi declarațiile notariale și adeverințele medicale.

PUBLICITATE