2 februarie: Întâmpinarea Domnului. Tradiții și obiceiuri de Ziua Ursului sau Stretenia

În fiecare an, la 2 februarie, la 40 de zile de la Naşterea Domnului, Biserica Ortodoxă marchează Întâmpinarea Domnului. În tradiţia populară, la 2 februarie este marcată Ziua Ursului sau Stretenia.

Prin sărbătoarea de astăzi se încheie sărbătorile care sunt în legătură cu Întruparea Mântuitorului.

Conform Arhiepiscopului Romanului și Bacăului, în ceea ce privește sărbătoarea de astăzi, trebuie spus că ea a intrat în calendarul liturgic destul de târziu, sau mai târziu decât celelalte Praznice Împărătești.

Sărbătorirea aducerii la templu a Mântuitorului era marcată la Ierusalim din prima jumătate a secolului al IV-lea, prima mențiune documentară despre sărbătorirea acestui eveniment fiind cea din jurnalul de călătorie a pelerinei Egeria, care participă la ea, la Ierusalim, în perioada 382-384.

Împăratul Iustinian I a introdus-o în anul 542 pe întreg teritoriul aflat sub jurisdicția Imperiului Bizantin.

Ceva mai târziu se va sărbători și în Occident. În Răsărit, Intrarea în templu este considerată ca o sărbătoare închinată Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.

Creștinismul occidental însă, o prăznuiește mai curând ca pe o sărbătoare închinată Fecioarei Maria.

În tradiţia populară, la 40 zile după Crăciun, pe 2 februarie, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, ziua mai este numită şi Stretenie, Târcolitul viilor sau Ziua Ursului.

Stretenie este un cuvântul preluat din scrierile liturgice slavone, cu sensul de ”întâlnire” sau ”întâmpinare”.

În această zi de sărbătoare, copiii erau unși cu grăsime de urs. Potrivit tradiției, prin acest obicei se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor.

Se spune despre Stretenie că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine.

În general, ziua de Stretenie se ține pentru sporul casei și pentru sănătate.

Superstițiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase, multe dintre ele făcând referire la vremea ce urmează.

Printre acestea se numără:

  • Cine lucrează în ziua de Stretenie va cădea în boală și i se va strâmba gura;
  • Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna;
  • Dacă bea un bou apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi;
  • Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduruoasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare;
  • În această zi, a Streteniei, se strâmbă pârtia, adică începe a se topi zăpada, etc.

CALENDAR POPULAR – MARTINII DE IARNĂ

Moş Martin este în Panteonul carpatic o personificare a ursului, prăznuit în zilele de Macavei (1 august), Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie), Martinii de Iarnă (1-3 februarie), Ziua Ursului (2 februarie) şi Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii). în aceste zile oamenii evitau să-i spună urs sau, dacă era necesar, foloseau un alt nume: Moş Martin, Ăl Bătrân, Moşul.

În unele medii pastorale, ursul primea de ziua lui o pulpă de viţel. Trăsăturile care l-au adus în rândul zeilor au fost puterea şi ciudata asemănare cu omul, posibilitatea acestuia de a se deplasa biped.

Urşii se împerechează la sfârşitul verii şi începutul toamnei, perioadă când aduc pagube însemnate turmelor de oi, livezilor şi prisăcilor.

Ziua care deschide ciclul de reproducţie a ursului este numită în Calendarul popular împuiatul Urşilor sau Macaveiul Urşilor (1 august).

După o perioadă de gestaţie de aproximativ 7-8 luni, ursoaica fată în condiţii grele la începutul lunii februarie.

Românii au marcat acest eveniment în Calendarul popular printr-o sărbătoare de trei zile, Martinii de Iarnă (1-3 februarie).

În tradiţia românească, Moş Martin este mai degrabă folositor decât dăunător omului: el ar influenţa în bine Ursitoarele la naşterea copilului; noul-născut, uns de moaşă cu untură de urs, creşte voinic şi sănătos (Platforma Luncani, Ţara Moţilor), afumat cu păr de urs se vindecă de sperietoare; bărbaţii călcaţi de urs primăvara scăpau de durerile de spate pe timpul verii; măştile de urs întâmpină sufletele dezorientate ale morţilor în nopţile de priveghi (Vrancea).

Se credea că bolile ocolesc copiii botezaţi cu numele Urs sau pot fi alungate de descântătoare dacă îi este invocat numele: „Fugi năjit,/ Pricăjit,/ Că te-ajunge un urs mare,/ Cum te-ajunge, cum te stropşeşte,/ Cu ghearele te zgârie,/ Cu gura te mănâncă Adesea, dinţii lui erau curtaţi ca talisman.