2 copii și o șoferiță, răniți într-un accident rutier în Neamț

Un accident rutier cu 3 victime, între care 2 copii, a avut loc în această dimineață în Neamț.

„La data de 24 septembrie, în jurul orei 07:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în afara localității Tupilați.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, un autoturism condus un bărbat în vârstă de 31 ani, din județul Iași, ce se deplasa pe DN2-E85, din direcția Suceava spre Roman, ar fi efectuat viraj la stânga pentru a pătrunde pe DC104, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 45 de ani, din Târgu-Neamț, ce se afla angajat în depășirea acestuia.” – a transmis Poliția Neamț

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferiței de 45 ani și a altor doi pasageri cu vârste de 6, respectiv 14 ani, din ultimul autoturism.

Polițiștii au stabilit că cei doi conducători auto nu au consumat alcool și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

PUBLICITATE