Un sfert dintre cazurile de violență în familie ce au avut loc anul trecut în județul Neamț au avut ca victime bărbați.
176 de bărbați au încasat bătaie de la partenere, anul trecut, în județul Neamț, potrivit unei statistici solicitate de stiri-neamt.ro de la reprezentanții Poliției Neamț.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în anul 2023, au fost înregistrate 1.134 de infracțiuni circumscrise Legii 217 din 2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (cu 180 mai puține decât în 2022).
În urma acestor infracțiuni au fost înregistrate 1.018 de victime majore, dintre care 771 sunt de sex feminin și 247 de sex masculin.
Din infracțiunile circumscrise Legii 217 din 2003, cele mai multe dintre acestea, 677 sunt loviri sau alte violențe, 501 cu victime femei și 176 cu victime bărbați.
Privitor la locul săvârșirii infracțiunii, 723 infracțiuni au fost comise în mediul rural, 410 infracțiuni în mediul urban și o infracțiune comisă în străinătate.
Totodată, 1.001 infracțiuni au fost comise la domiciliu iar 113 în spațiul public.
DESPRE VIOLENȚA DOMESTICĂ
Definiție:
Conform Legii 217/2003 (*republicată*), Art. 3 “violența domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.”
Conform Legii 217/2003(*republicată*), Art. 4
(1) Violenţa domestică se manifestă sub următoarele forme:
a) violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
b) violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
c) violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);
d) violenţa sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
e) violenţa economică – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
f) violenţa socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
h) violența cibernetică – hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima.
(2) În nicio formă şi în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiţia şi onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violenţă definite în prezenta lege.
Cui se aplică prevederile?
Art. 5 din Legea 217/2003(*republicată*)
(1) În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, soţii şi copiii acestora, precum şi persoanele devenite rude prin adopţie, potrivit legii;
b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; fraţii, părinţii şi copiii din alte relaţii ai soţului/soţiei sau ai fostului soţ/fostei soţii;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenţii şi descendenţii partenerei/partenerului, precum şi fraţii şi surorile acestora;
d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.
(2) În sensul prezentei legi prin victimă se înţelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violenţă prevăzute la art. 4, inclusiv copiii martori la aceste forme de violenţă.
Cum se pedepsește?
În Noul Cod Penal este prevăzut la art. 199 că infracțiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie, sunt pedepsite mai aspru, limita maximă a acestor pedepse majorându-se cu o pătrime.
Cum se sesizează violența domestică?
În cazul violențelor intrafamiliale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie din zona respectivă, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.
Sesizări despre astfel de fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Ele sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară. (art. 291 Cod procedură penală)
Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.
Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de ex:
- lovire sau alte violențe (art.193 CP)
- amenințare (art. 206 CP)
- viol în forme neagravante (art. 218 alin 1 și alin 2 CP)
- agresiune sexuală în forme neagravante (art.219 alin 1 CP)
- furt între membrii de familie (art.231 alin 1CP)
- distrugere (art. 253 alin 1 și alin 2 CP)
este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.
În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu (adică nu la solicitarea victimei), și în acest caz, voința victimei de a opri pedepsirea agresorului nu se mai poate manifesta.
Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei, indiferent de modalitatea prin care au aflat de faptă.
ORDINUL DE PROTECŢIE PROVIZORIU
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică.
Poliţiştii constată existenţa riscului iminent pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din probele obţinute și formularul de evaluare a riscului.
În cazul în care, ca urmare a evaluării situaţiei de fapt, se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii au obligaţia de a informa persoanele care susţin că sunt victime ale violenţei domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecţie de la instanță.
Prin ordinul de protecţie provizoriu emis de polițist se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie:
- evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună, după evacuarea agresorului;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
- obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Ordinul de protecţie provizoriu va cuprinde şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Dacă prin ordinul de protecţie provizoriu s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, iar acesta nu are asigurată cazarea din altă sursă, va fi informat și orientat către centrele rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, sau orice alt loc adecvat. În situaţia în care agresorul solicită cazarea într-un centru rezidenţial din categoria celor menţionate mai sus, acesta va fi condus de către echipa mobilă (echipa mobilă = reprezentanți ai serviciului public de asistență socială).
Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
Perioada de 5 zile se calculează pe ore, adică 120 de ore de la momentul la care s-a emis ordinul de protecţie provizoriu.
Ordinul de protecţie provizoriu se comunică agresorului şi victimei.
Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii.
Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecţie provizoriu.
În cazul în care constată că nu mai este necesară menţinerea măsurilor de protecţie dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecţie, cu menţionarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia.
Dacă procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, va aplica o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia.
Procurorul va înainta apoi ordinul de protecţie provizoriu (OPP cu o durată de 5 zile), însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie (OP cu o durată de maxim 6 luni).
Durata iniţială (de 5 zile) pentru care a fost dispus OPP se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie OP, cu informarea agresorului despre acest fapt.
Ordinul de protecţie provizoriu (OPP) poate fi contestat la instanţa de judecată competentă în termen de 48 de ore de la comunicare.
ORDINUL DE PROTECŢIE
Potrivit prevederilor art. 38 alin 1 din Legea nr. 217/2003 (*republicată*) pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
Reintegrarea se va face numai după evacuarea agresorului.
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă;
e) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
f) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
g) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
Această obligație nu se aplică în prezent.
h) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
i) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
j) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
Alin 3 – Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.
Alin 4 – Pe lângă oricare dintre măsurile enumerate mai sus, instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară, sau nevoluntară. Dacă agresorul este consumator de substanțe psihoactive, instanța poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea lui într-un program de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.
Alin 5 – Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecție și pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:
a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanță potrivit împrejurărilor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție;
b) obligarea agresorului de a da informații organului de poliție cu privire la noua locuință, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuința familiei;
c) verificări periodice și/sau spontane privind locul în care se află agresorul.
Ordinul de protecţie este executoriu. El se comunică de îndată (termenul este de maxim 5 ore) structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.
Ordinul de protecţie prin care se dispun oricare dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin 1din legea cadru se pune în executare de îndată, de către poliţie, sau, după caz, sub supravegherea acesteia.
Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
O altă obligaţie legală ce revine poliţiei constă în îndatorirea de a supraveghea modul în care se respectă ordinul de protecţie şi de a sesiza organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.
Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) și (5) lit. a) și b) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
PLÂNGEREA PREALABILĂ
În cazul violențelor intrafamiliale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie din zona respectivă, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.
Sesizări despre fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Ele sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară. (art. 291 Cod procedură penală)
Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.
Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de exemplu:
- lovire sau alte violențe (art.193 CP)
- amenințare (art. 206 CP)
- viol în forme neagravante (art. 218 alin 1 și alin 2 CP)
- agresiune sexuală în forme neagravante (art.219 alin 1 CP)
- furt între membrii de familie (art.231 alin 1CP)
- distrugere (art. 253 alin 1 și alin 2CP)
este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.
În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu (adică nu la solicitarea victimei), și în acest caz, voința victimei de a opri pedepsirea agresorului nu se mai poate manifesta.
Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei, indiferent de modalitatea prin care au aflat de faptă.
Plângerea trebuie să aibă o anumită formă și trebuie depusă în termen.
Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului doar de către persoana vătămată sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii). Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar.
Plângerea poate fi făcută şi oral, iar conţinutul acesteia se va consemna într-un proces verbal scris de către cel care o primeşte.
Plângerea se poate transmite şi în format electronic, adică prin e-mail, dar numai dacă este certificată prin semnătură electronică.
Ce informaţii trebuie să cuprindă PLÂNGEREA: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă.
În cazul persoanelor juridice: denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convențional.
Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei. În cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al minorului sau incapabilului termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal.
Plângerea prealabilă poate fi retrasă până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Această situație se aplică numai în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.
Retragerea plângerii prealabile se poate face de persoana care a depus-o, adică victimă sau de reprezentantul legal al ei (în cazul în care vorbim despre o persoană lipsită de capacitate de exercițiu) și are următorul efect:
- înlătură răspunderea penală a autorului infracțiunii, deci acesta nu va mai fi pedepsit.