17 iulie: Sfânta Mare Muceniţă Marina. Tradiții și obiceiuri

În luna lui „Cuptor” (luna iulie) calendarul popular cuprinde mai multe sărbători și obiceiuri dedicate secerișului și forțelor naturii care pot deveni potrivnice: furtuni, grindină, incendii, secetă etc. (vezi articolul AICI)

Creştinii ortodocşi o sărbătoresc, astăzi, pe Sfânta Mare Muceniţă Marina.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sfânta Muceniță Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți de neam bun, dar nu bine credincioși.

Sfânta Marina a primit învățătura despre Hristos la vârsta de doisprezece ani. După moartea mamei sale, tatăl sau nu a mai considerat-o fiica sa, pentru credința în Iisus a început să o urască și a dat-o la o doica care stătea într-un sat departe.

Când Marina a crescut a devenit o fată frumoasă atât cu trupul cât și cu sufletul. Era plină de bunătate și ajuta oamenii sărmani.

Episcopul Olimvrie s-a îndrăgostit de frumusețea ei și a dorit-o de soție, dar când a aflat că este roaba lui Hristos acesta a închis-o și a torturat-o.

După prima zi de tortură, Sfânta Marina a fost chemată în fata episcopului, iar toate rănile acesteia au dispărut. Supusă la alte chinuri, Sfânta Marina a reușit să treacă peste toate cu răbdare și cu credință în Dumnezeu.

Episcopul supărat de curajul Marinei a ordonat să i se taie capul.

Într-o legendă se povesteşte că Marina l-ar îl bătut pe dracu-n cap cu un ciomag şi un ciocan pentru simplul motiv că acesta ar fi vrut să toace la o biserică.

Prin popor se spune că Sfânta Mare Muceniţă Marina ar fi sora Sfântului Ilie, fiind o sfântă cam nestatornică şi cu hachiţe, pedepsind pe cine şi când avea chef.

I se mai spunea şi Marina Măcinica, deoarece, atunci când a suferit martiriul, ar fi fost măcinată de nouă ori, adică trasă pe roată.

Ziua ei era ţinută altădată cu sfinţenie mai ales de nevestele tinere. O mai ţineau însă şi cei care nu vroiau să-şi vadă vitele mâncate de lupi.

Pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească să „mişte un pai” s-a născut credinţa că cine va lucra în ziua Marinei „se va boboti din senin”, adică se va umple dintr-o dată de bube şi buboaie.

Pentru ca aceste bube să dispară se folosea balega de vacă sau de bou păstrată din această zi; dar nu oricare balegă, ci aceea lipită pe un gard în noaptea dinspre Marina de o femeie dezbrăcată de tot.

Când apăreau bubele se lua din această balegă, se ungeau şi se aştepta cu răbdare uscarea lor.

Fiind o perioadă în care munca era prohibită prin severe interdicţii, oamenii satelor de altădată îşi omorau vremea cu jocuri şi petreceri de pomină.

Aceste obiceiuri, mult alterate şi preluate numai în forma lor cea mai simplă, nu au fost deloc uitate, ba dimpotrivă.

În popor sărbătorea Sfintei Mucenice Marina se serbează cu post, se spune că în această zi, Sfânta Marina înfrânge răutatea și ferește oamenii de ispită.

Este protectoarea pasărilor de curte și se spune că  este bine să se împartă pui pe la vecini ca să aibă parte de păsări. Se aprind lumânări la biserică pentru a fi ferit de orice boală.

Dacă se culege pelin în această zi, are puteri tămăduitoare. Femeile se spală pe față cu zeama de pelin pentru a le subția pielea obrazului.

Metodă populară de a scăpa de purici

Se culegea, în ziua de 17 iulie, pelin. Apoi, se făcea o mătură şi se mătura cu ea prin casă.

Se spunea că din cauza amarului lăsat de pelin pe acolo nu vor mai trece multă vreme aceste mici şi nesuferite lighioane.

PUBLICITATE