15 bătăi și 6 furturi în zona școlilor din Neamț în acest an

  • Infracțiunile în incinta și în zona adiacentă a școlilor din Neamț au scăzut la aproape jumătate în primele 9 luni (ianuarie-septembrie) ale acestui an, față de același interval al anului precedent.

  • Din cele 33 de infracțiuni, s-au înregistrat 15 loviri sau alte violențe și 6 furturi

În vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului de învățământ, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat  acțiuni în care au fost antrenate și celelalte structuri din cadrul M.A.I., cu atribuții în domeniu, pe linia prevenirii violenței în mediul școlar, consumului de droguri,  absenteismului școlar și a altor fapte antisociale.

Totodată, în cursul anului 2023, până în prezent au fost desfășurate activități în cadrul a patru campanii, după cum urmează:

  1. Campania pentru prevenirea violenței și a bullying-ului în cadrul unităților de învățământ din județul Neamț.
  2. Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar derulată la nivel național.
  3. Campania pentru prevenirea cyberbullying-ului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private.
  4. Campania de prevenire a faptelor cu violență și de prevenire a consumului de droguri în unitățile de învățământ de pe raza jud. Neamț.

Au fost desfășurate 172 ședințe de prevenire-instruire cu elevii  atât în mediul urban, cât și în mediul rural, cu un număr total de aproximativ 9.700 de elevi participanți.

Cu ocazia activităților desfășurate, cadrele Biroului Siguranță Școlară au aplicat un număr de 9 sancțiuni contravenționale și au propus suspendarea activității unui agent economic pentru 30 zile pentru comercializare produse din tutun și băuturi alcoolice către minori.

În ceea ce privește criminalitatea sesizată în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ, în primele 9 luni ale anului 2023 au fost sesizate 33 infracțiuni, din care 25 infracțiuni sesizate în mediul urban, iar în mediul rural 8 infracțiuni.

Dintre cele 33 infracțiuni sesizate, 6 (5 loviri și 1 furt) au avut loc în zona adiacentă a unităților de învățământ iar 27 în incinta acestora.

Comparativ cu primele 9 luni ale anului 2023, se constată o scădere a infracțiunilor sesizate de la 63 de infracțiuni la 33 infracțiuni (-30 infracțiuni – 47%).

Principalele infracțiuni sesizate sunt : loviri sau alte violențe 15 fapte (-21 ), furt 6 fapte (-3) , amenințare 2 fapte (+1)

PUBLICITATE