11 permise reținute, 91 de sancțiuni pentru șoferi și 34 de sancțiuni pentru pietoni

Ieri, 30 ianuarie, polițiștii nemțeni, au desfășurat activități pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor dar şi pe linia disciplinării pietonilor.

Pe timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au aplicat 125 sancțiuni contravenționale, dintre care 34 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Totodată, pe timpul desfășurării acțiunii au fost reținute 11 permise de conducere.

Activitățile au fost desfășurate în vederea conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun, în situația în care nu respectă normele rutiere și în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate!

Pe trecerea de pietoni este recomandat să nu se folosească telefonul mobil sau alte dispozitive care ne pot diminua atenția, iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă.

Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului.

Șoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza la apropierea de trecerea pentru pietoni, în zona instituţiilor de învăţământ, la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun sau unde observă un flux mare de pietoni astfel încât să poată opri şi acorda prioritate;

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 60 zile, riscând şi o sancțiune contravențională de 6 – 8 puncte amendă.

De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancțiuni contravenționale de 2 – 3 puncte amendă.

PUBLICITATE