11 cerșetori, „fugăriți” de polițiștii locali din Piatra-Neamț

11 cerșetori au fost legitimați, iar mai apoi li s-a pus în vedere să părăsească zona de către polițiștii locali din Piatra-Neamț.

„Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, centrele comerciale de pe raza municipiului Piatra Neamț au început să devină tot mai aglomerate. Odată cu aglomerația s-a înmulțit și numărul persoanelor care apelează la mila publică.

Astfel, polițiștii locali de ordine publică au inițiat și desfășurat o acțiune specifică de prevenire și combatere a cerșetoriei și a posibilelor fapte antisociale.

Miercuri, 20.12.2023, între orele 12.00 – 14.00, echipajele Biroului Ordine Publică au mers în proximitatea și în parcările centrelor comerciale (Zona Gară, 1 Mai, Shopping City, Dărmănești), verificând dacă există persoane care încalcă prevederile Legii 61/1991, art. 2, pct. 3.” – a transmis Poliția Locală

Potrivit polițiștilor locali, 11 cerșetori au fost legitimați, iar mai apoi li s-a pus în vedere să părăsească zona și să se îndrepte către localitățile de domiciliu.

Reamintim cetățenilor municipiului Piatra Neamț și nu numai, că în această perioadă trebuie să prezinte mai multă atenție atunci când merg la cumpărături sau chiar la manifestările dedicate Crăciunului sau Anului Nou, astfel încât să nu fie victimele unor incidente neplăcute. De asemenea, nu trebuie încurajați cei ce apelează la mila publică, în acest fel se riscă extinderea fenomenului. 

Totodată, recomandăm ca atunci când sunt remarcate comportamente antisociale (mulți dintre cei care apelează la mila publică devin insistenți ori agresivi atunci când sunt refuzați) să fie anunțată Poliția Mun. Piatra Neamț, tel. 0233207009, I.J.J. Neamț, tel 0233230391 sau Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233231300. ” – a mai transmis Poliția Locală

PUBLICITATE