1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – La mulți ani!

Ziua internațională a persoanelor vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie pentru promovarea drepturilor persoanelor de vârsta a treia, prin încurajarea de a participa activ la viața economică, politică, socială și culturală, dar și pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită, la 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106. A fost inițiată în 1982 prin elaborarea unui Plan internațional de acțiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă. Planul a fost adoptat în același an de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea și aprobat de către Adunarea Generală a ONU.

Potrivit ONU, la nivel mondial, populația de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în 2030. La nivel european, speranța de viață atinge, în 2050, valoarea medie de 81 de ani la femei și 75 de ani la bărbați.

Și în România, potrivit aceluiași studiu, segmentul populației vârstnice va înregistra o tendință accelerată de creștere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste, reprezentau 10,3% din totalul populației, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%. – notează Agerpres

Cu ocazia Zile Internaționale a persoanelor vârstnice, Thoraya Ahmed Obaid, Directorul Executiv al Fondului ONU pentru Populație reamintea cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”.

PUBLICITATE