Ziua Universală a Drepturilor Copilului marcată la Piatra-Neamț


Ziua Universală a Drepturilor Copilului a fost marcată vineri, 18 noiembrie, în cadrul unei activități ce a avut loc la Biblioteca Județeană G.T.Kirileanu la care au participat copiii clasei a III-a C din cadrul Școlii Nicu Albu Piatra Neamț și copiii din centrele sociale de zi care colaborează cu Organizația Salvați Copiii. Întâlnirea a fost organizată de DGASPC Neamț în parteneriat cu Salvați Copiii, filiala Neamț și Biblioteca G.T. Kirileanu, fiind una dintre acțiunile derulate în cadrul campaniei de informare „Un copil informat – un copil protejat“ ce se desfășoară toată luna noiembrie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La acțiunea de vineri copiilor li s-a prezentat un film cu cele mai importante drepturi ale lor și cu îndatoririle care decurg din acestea iar ulterior au avut loc discuții pe această temă. Copiii au realizat și desene care au ilustrat cele mai importante drepturi, la final fiind premiate cele mai frumoase lucrări. Câștigătorii au primit diplome, cărți, dulciuri și câteva broșuri care le explică drepturile universale ale copiilor iar toate desenele realizate cu talent și migală au fost expuse în cadrul secției pentru copii din cadrul bibliotecii, expoziția putând fi admirată pe tot parcursul lunii noiembrie.

Ne-am bucurat foarte mult să vedem cât de mulți copii au răspuns invitației noastre și, mai ales, cât de informați și comunicativi au fost. Credem că în urma acestei întâlniri au reținut cât de important este să-și cunoască drepturile și sperăm că au învățat lecția toleranței și respectului față de toți cei din jurul lor. Mulțumim domnilor învățători pentru devotamentul cu care modelează destinele acestor copii frumoși și apreciem că astfel de colaborări sunt benefice întregii comunități“, a declarat Marlena Panduru, director general adjunct al DGASPC Neamț.

Președintele filialei Neamț a Organizației Salvați Copiii, Mihaela Ignatovici-Lazăr, le-a reamintit celor prezenți să nu îi uite și pe cei mai puțini favorizați de destin – copiii cu nevoi speciale, fără familii ori cu părinții plecați în străinătate. Acești copiii au și ei drepturi și avem cu toții obligația de a le acorda tot sprijinul, afecțiunea și înțelegerea. Să nu uităm că în preambulul Declaraţiei Drepturilor Copilului este specificat că «Omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun din ce are de oferit»“.

Pe data de 20 noiembrie întreaga lume serbează Ziua Universală a Drepturilor Copilului, stabilită de către ONU încă din 1954 cu scopul de a promova bunăstarea copiilor de pretutindeni şi de a încuraja comunicarea între copiii din toată lumea.

D.M.B.
PUBLICITATE