Ziua Modei la Piatra Neamț – Spring Fashion Day 2016


Vineri, 13 mai, a avut loc un eveniment deosebit – Ziua Modei la Piatra Neamț. Ediția de primăvară a evenimentului – Spring Fashion Day 2016 – organizată în recepția Hotelului Central Plaza, a avut un impact peste așteptări, locația fiind neîncăpătoare pentru împătimiții de modă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aflat la ediția a VI-a, evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Euro Art Events și Talida Models, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Piatra-Neamț. În spiritul promovării și sprijinirii tinerilor producători, designeri și artiști în domeniul vestimentar, Spring Fashion Day 2016 a reunit 6 producători locali și designeri, care au marcat ediția de primăvară.

„Numărul mare de participanți și doritori de eveniment fashion prezenți la edițiile anterioare au confirmat că orașul Piatra Neamț are nevoie în peisajul cultural și de o manifestare dedicată modei. Reamintim ca acest eveniment s-a născut din dorința de a susține producătorii și designerii din domeniul vestimentar dar și pentru a satisface cererea iubitorilor de modă din zonă” – a declarat organizatorul evenimentului, Talida Cozma

În cadrul evenimentului au putut fi admirate următoarele colecții:

Rochite cu fite pentru fetite by Oana Tomescu – Colectia „Flower girl dresses”

„Flower girl dresses” reprezintă o primă colecție de rochițe diafane, elegante, colorate potrivite pentru orice ocazie specială din viața prințesei tale. Creată cu mult suflet și pasiune pentru frumos, aceasta este realizată din materiale naturale, fluide și accesorizată adecvat, cele mai speciale bentițe cu fițe lucrate manual.

Miss Joly Atelier, Colectia Traditional Mood by Talida Cozma

De departe cea mai aplaudată colecție, TRADITIONAL MOOD, inspirată din tradiția folclorică și balcanică, aduce în prim plan materiale 100% naturale ca panză topită, inul regal sau nature, borangicul rustic cu fir tors de mătase naturală sau lână delicată de merin. Toate acestea, conturate în croiuri simple, diafane și lejere dar accesorizate în tendințe cool, etno, surprinzătoare. Miss Joly a avut o colecție casual, purtabilă în zilele toride de vară, fashion pentru cunoscătoare, elegante pentru femeile care își doresc apariții suave în tendințele actuale.

Outsider Art Fashion by  Laurențiu Dimișcă – Conceptul Outsider Art Fashion by Dimișcă since 2010 in Romania.

Marca Dimișcă, acoperă atât designul vestimentar cât și designul de interior și exterior prin pictură, mobilă pictată, tapiserie, mozaic, vitraliu, sgrafitto, și ceramică. Un stil viu, narativ și provocator. Poveste fără sfârșit, cum este numită colecția, este una din lucrărire după care s-a făcut imprimeriile textile pe bumbac, satin si polyester și le descoperiți pe diferite articole vestimentare – sacouri, cămăși, rochii, pijamale. Pe tricouri sunt imprimate textile pe bumbac diferite picturi care au fost expuse pe Broadaway-New York.

Divos Underwear by Doru Mocanu

O colecție de boxeri rebeli și neconvenționali. Cu contribuția imaginației și a designului, Doru Mocanu a semnat acesti boxeri militând contra tendințelor. Colecțiile sunt realizate în serie limitată, create și decorate cu multă acuratețe și cu cele mai evoluate tehnici de lucru.

Vero Atelier, colecția Desire by Veronica Mihalache,

O colecție care a adus în atenția publicului rochii de ocazie, unice, în croiuri delicate.

Colectia Natura by Nicoleta Negura

Conceptul ,,Natura’’ realizată de Nicoleta Negură este o colecție fresh, delicată și diafană, plină de culoare și viață.

Evenimentul a fost presărat cu moment artistice susținute de artistele locale Teodora Tanasa, Isabela Chitosca și Miruna Grecu. La finalul manifestării, organizatorii au invitat participanții la cocktail și degustare de vinuri Casa de Vinuri Cotnari!

Multumiri sponsorilor care au ajutat la realizarea acestui eveniment: Georgiana Brasoveanu Make Up Artist, Eliza Roibu –Hair Stylist, Illusio Studio Creativ, LissaMariage, Central Plaza Hotel, Casa de vinuri Cotnari, Talida Models.

Mai multe fotografii găsiți pe Facebook

PUBLICITATE