Vladimir Togan, noul director al LocativServ, a început inventarierea apartamentelor

Începând cu ziua de ieri 20.07.2017 noul director interimar al societății LocativServ, Vladimir Togan, a început inventarierea amănunțită a apartamentelor situate în imobilele din Cartierul Speranța.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Îndemn pe aceasta cale toți tinerii sa depună dosare sau sa le reactualizeze in vederea primirii unei repartiții. Scopul inventarierii este acela de a analiza starea imobilelor libere, a celor care necesita reparații, dar si de a constata in teren sesizările formulate de chiriași.

Am intrat in contact cu cei care ne-au semnalat diverse probleme, pe care vom încerca sa le rezolvam in cel mai scurt timp. De asemenea am informat chiriașii asupra debitelor restante, si i-am atenționat ca in cazul neachitării acestora exista posibilitatea debranșării de la apa de către Compania Județeana Apa Serv. a fost mesajul lui Vladimir Togan – Director General Interimar S.C Locativserv S.R.L

Acesta a mai declarat că de la preluarea mandatului din data de 06.07.2017, prin măsurile propuse se va preocupa de bunul mers al societății, administrarea acesteia va fi una cât mai transparentă iar nevoile chiriașilor vor fi o prioritate.

Chiar și consilierul Romel Bîrjoveanu a amintit astăzi (21 iulie) că, după conducerea dezastruoasă a societății de către fostul director, Jănel Iosub, noua conducere are un plan de măsuri care, pe de o parte va duce la stoparea cheltuielii abuzive a banului public, iar pe de altă parte va duce la creșterea calității serviciilor oferite către cetățeni. Una dintre măsuri va fi ca în perioada imediat următoare să se efectueze o inventariere a locuințelor libere dar și o verificare a locuințelor închiriate pentru a avea o situație clară și a putea urmări îndeaproape încasarea chiriilor. Aici avem informații că există unități locative libere care nu au fost raportate către primărie. – a declarat consilierul

PUBLICITATE