Vineri și sâmbătă, pompierii nemțeni s-au confruntat cu 8 incendii pe raza județului


Vineri, 22.01.2016, la ora 14:16, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la un tablou electric aflat pe scara unui bloc din municipiul Piatra Neamţ, strada Mihai Eminescu. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat incendiul, folosind un stingător cu pulbere. Au ars: tabloul de distribuţie, izolaţia cablurilor şi elementele din plastic din componenţa tabloului ce alimenta mai multe apartamente. Cauza probabilă a incendiului: tablou de distribuţie suprasolicitat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vineri, 22.01.2016, la ora 14:22, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că iese fum în podul unei case din Anexa Văleni a municipiului Piatra Neamţ. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi trei subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat incendiul, în urma căruia a ars o grindă din lemn, aflată în apropierea coşului de fum, pe lungimea de un metru, şi s-a deteriorat tavanul din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 2 mp. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Vineri, 22.01.2016, la ora 16:57, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că iese fum în podul unei case din localitatea Făurei. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat incendiul, în urma căruia au ars o grindă din lemn, aflată în apropierea coşului de fum, pe lungimea de 2 metri, şi funinginea depusă pe interiorul coşului de fum. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum necurăţat şi neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Sâmbătă, 23.01.2016, la ora 16:26, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că ies flăcări din coşul de fum al unei locuinţe din satul Turtureşti, comuna Girov. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat incendiul, în urma căruia a ars funinginea depusă pe interiorul coşului de fum.

Sâmbătă, 23.01.2016, la ora 16:53, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la anexele unei case din satul Vădurele, comuna Alexandru cel Bun. La locul indicat s-au deplasat zece subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, constatând că ardea o construcţie compartimentată în camera centralei termice şi o magazie de unelte. Pompierii au acţionat timp de peste o oră pentru lichidarea incendiului, în urma căruia au ars: construcţia din lemn, acoperită cu astereală din scândură şi carton bituminat, pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp., centrala termică, o bicicletă şi unelte gospodăreşti. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Sâmbătă, 23.01.2016, la ora 18:00, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din satul Stejaru, comuna Farcaşa. La locul indicat s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Poiana Teiului cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi patru membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Farcaşa şi Borca (cu autospecială), constatând că ardeau acoperişul şi bunurile aflate în camerele amenajate la mansarda casei. Forţele au acţionat timp de peste o oră şi jumătate pentru lichidarea incendiului, în urma căruia au ars: acoperişul casei, construit din lemn şi plăci de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp., bunurile din încăperile mansardei şi pereţii din lemn ai acesteia, pe o suprafaţă de aproximativ 70 mp. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Sâmbătă, 23.01.2016, la ora 19:05, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că ies flăcări din coşul de fum al unei locuinţe din satul Talpa, comuna Bârgăoani. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat incendiul, în urma căruia a ars funinginea depusă pe interiorul coşului de fum.

Sâmbătă, 23.01.2016, la ora 19:54, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la un tomberon de pe strada Baltagului din municipiul Piatra Neamţ. La locul indicat s-au deplasat patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat incendiul, în urma căruia a ars tomberonul de plastic. Cauza probabilă a incnendiului: fumatul în locuri nepermise.

PUBLICITATE