Un tânăr din Roman, arestat pentru tâlhărie. A acostat 3 femei și le-a deposedat de genți, prin folosirea violenței

În ziua de 18.08.2017, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției mun. Roman au efectuat o perchiziție domiciliară la locuința unui tânăr de 20 de ani, bănuit de săvârșirea mai multor fapte de tâlhărie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în urma documentării activităților infracționale și a identificării în această locație a bunurilor provenite din săvârșirea faptelor, tânărul a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie.

Acesta este cercetat pentru faptul că în perioada 10-15.08.2017, pe timp de seară, a acostat trei femei pe raza municipiului Roman, pe care le-a deposedat de genți, prin folosirea violenței. Polițiștii au reușit recuperarea a 50% din prejudiciul creat, bunurile fiind înapoiate persoanelor vătămate.

După reținerea tânărului pentru 24 de ore, acesta a fost prezentat Judecătoriei Roman în data de 19.08.2017, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile

PUBLICITATE