Un tânăr din Neamţ, cu o maşină cu numere false, a lovit un autovehiculul și a fugit

Un şofer din Neamţ care conducea o maşină cu numere false a lovit o maşină în Şelimbăr iar apoi a dispărut. Tânărul de 26 de ani a fost prins însă de poliţişti iar acum este cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, cu numere false.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

“La sediul Postului de Poliţie Şelimbăr, s-a prezentat un localnic declarând că, în data de 28 iunie, în jurul orei 12,00, autovehiculul său, parcat în faţa unei societăţi comerciale din localitate, a fost avariat de o altă maşină, conducătorul auto vinovat părăsind locul producerii evenimentului fără a anunţa organele de poliţie despre incident în termenul de 24 de ore. În data de 29 iunie, poliţiştii au identificat conducătorul auto vinovat, în persoana unui bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în judeţul Neamţ care a condus un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de circulaţie provizorie.” a  declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu – notează sibiu100.ro

În urma verificărilor, oamnii legii au constatat că numerele de circulaţie provizorie aplicate pe maşină sunt false iar tânărul s-a ales cu dosar penal.

sursa: sibiu100.ro
PUBLICITATE