Un bărbat din Neamț, încarcerat pentru un accident produs în 2009, în Ungaria

În ziua de 26.05.2017, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Târgu Neamţ şi ai Postului de Poliţie Vânători Neamţ au depistat un bărbat de 29 de ani, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost preluat de pe raza comunei Vânători Neamț și escortat la Penitenciarul Bacău, în vederea încarcerării.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Bărbatul a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni de închisoare.
În fapt, prin sentinţa penală a Curţii de Apel Bacău s-a admis, în conformitate cu art. 160 raportat la art. 154 alin. 6 lit. a din Legea 302/ 2004, privind cooperarea în materie penală, recunoaşterea şi executarea în România a pedepsei aplicate persoanei condamnate, de 8 luni închisoare cu executare, de către Tribunalul Regional Nakyganisza-Ungaria, pentru săvârşirea infracţiunii de producerea unui accident rutier din neglijenţă, prevăzută de Codul penal maghiar.

Se reţine că pe data de 23. 04. 2009, bărbatul a circulat pe autostradă cu un autovehicul, la care era cuplată o remorcă, cu o viteză de 133- 138 km/h şi a adormit la volan, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula în aceeaşi direcţie de mers, pe banda din dreapta.
În urma impactului un pasager din cel de-al doilea autoturism a decedat pe loc, iar altul a decedat, ulterior, la spital.

PUBLICITATE