Un bărbat de 60 de ani din Piatra-Neamț, reținut pentru că și-a agresat soția

În urma probatoriului administrat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina, la data de 29.03.2017, aceștia au reținut un bărbat de 60 de ani, din Piatra Neamț, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra unui membru al familiei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta este cercetat pentru faptul că în data de 28.03.2017, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict mai vechi, și-a agresat soția.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamt a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, urmând ca astăzi sa fie prezentat Judecătoriei Piatra Neamt cu propunerea de arestare preventivă.

ORDINUL DE PROTECŢIE
În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre” măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege.

Între aceste măsuri se numără: -evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate. -reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei. Fără îndoială, măsura are în vedere cazurile în care cei agresaţi au ales sau au fost obligaţi să părăsească locuinţa pentru a evita continuarea sau repetarea comportamentului agresiv; – limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; -obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate. Întrucât legea nu stabileşte o anumită distanţă, aceasta urmează să fie indicată expres de către instanţă în ordinul de protecţie; -interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic. -interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; -obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; -încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora. Prin hotărârea prin care se emite ordinul de protecţie, instanţa poate dispune şi cu privire la alte măsuri: -ca agresorul să suporte şi contravaloarea chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială; -obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie -poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Durata măsurilor de protecție dispuse de instanța de judecată este determinată în mod explicit de către judecător. Cu toate acestea, durata pentru care le-au luat nu poate depăși șase luni de la data intrării in vigoare a ordinului de protecție. Chiar dacă decizia nu indică în mod expres durata măsurilor luate, ele vor intra în vigoare pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii. Competenţa de emitere a ordinului de protecţie aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. Titularul cererii de emitere a unui astfel de ordin este însăşi victima. Cererea poate fi introdusă personal sau prin reprezentant legal şi este scutită de taxa de timbru judiciar. Cererea de emitere a unui ordin de protecţie se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. Citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente.

În caz de urgenţă deosebită (care ar putea exista, spre exemplu, atunci când riscurile pentru integritatea sau poate chiar pentru viaţa victimei agresiunii sunt iminente), instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.

PUBLICITATE