Trei tineri din Piatra-Neamț, încarcerați pentru tâlhărie și grup infracțional


În seara zilei de 20.07.2016, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea față de trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 33 de ani, toți din Piatra Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Doi dintre aceștia au fost căutați și depistați la domiciliu, fiind preluați pentru a fi încarcerați iar al treilea s-a prezentat la sediul Poliției. Aceștia au fost condamnați la 5 ani și 6 luni de închisoare, respectiv la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, violare de domiciliu și aderare la un grup infracțional organizat.

În fapt, în data de 16.03.2013, împreună cu alte persoane au comis o tâlhărie în dauna Companiei Naționale Poșta Română, sustrăgând 2.230.000 lei și corespondență.

Totodată în luna august 2013 și octombrie 2013 au participat la săvârșirea a două tâlhării față de personalul a două schituri mănăstirești, din Vatra Dornei, jud. Suceava și Alexandru cel Bun, jud. Neamț. Persoanele au fost reținute și escortate de polițiști la Penitenciarul Bacău, în vederea încarcerării.

PUBLICITATE