„Trăistuța muzicală“ a profesoarei Mariana-Tatiana Donciu va fi lansată la Biblioteca Județeană

Setul de cinci compact discuri „Trăistuța muzicală“, cu cântece pentru preșcolari și școlari mici compuse de profesoara Mariana-Tatiana Donciu, va fi lansat la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în cadrul unui spectacol care va fi susținut de Sfântul Nicolae, miercuri 6 decembrie 2017, la ora 16.00, în Sala Cupola.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Manifestarea este desfășurată în cadrul parteneriatului dintre Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, Colegiul Național „Gh. Asachi“ Piatra Neamț și Asociația Pedagogică Educatoarea Neamț.

Compact discurile conțin atât cântecele, cât și negativele acestora, fiind astfel un instrument eficient pentru învățarea lor de către copiii cărora le sunt destinate. Mai mult, fiecare CD din colecție este însoțit de o cărticică cu versurile cântecelor, scrise tot de profesoara Mariana-Tatiana Donciu.

Cele cinci volume sunt publicate de Editura Diana și au fost lansate pe plan național la ediția de anul acesta a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, care a avut loc la București în perioada 22-26 noiembrie 2017.

Volumul V al acestui set este în ton cu momentul din an pe care îl parcurgem, fiind intitulat „Zvon de sărbători“ și incluzând cântece precum „Povești de Crăciun“, „Îngerași cu flori dalbe“, „Vine iar Moș Crăciun“, „Leru-i lin“, „Verde cetină de brad“ sau „Urare“.

Volumul I se numește „Anotimpuri: toamnă-iarnă“, volumul II – „Anotimpuri: primăvară-vară“, volumul III – „Activități și lecții“, iar volumul IV: „Pentru ea, pentru măicuța mea“.

PUBLICITATE